Ai văzut Alien și urmașii? O fază memorabilă e cînd un pui de scîrboșenie băloasă iese din burta unei tipe. Apoi în restul filmului un grup de soldați fac pe ei de frică cu toate că ei sînt cei care ar trebui să omoare extratereștrii. Ar fi fost mult mai bine dacă mergeau la poligon să împuște niște alieni micuți înainte să se întîlnească cu ditamai animalele din prima. Se distrau văzîndu-i cum explodează, se mai obișnuiau cu balele și vedeau și ei cam cum se mișcă și ce anatomie are dușmanul.
Nu m-aș mira dacă autorii s-au inspirat de la virusuri. Astea sînt niște chestii mici care nu se pot înmulți decît dacă găsesc o celulă gazdă pe care s-o infecteze. Cam ca faza memorabilă din Alien. Omul din care celula face parte vede că ceva nu e în regulă și trimite o echipă de anticorpi să se ocupe de problemă. Și, de obicei, nu fac o treabă prea bună. Se descurcă mult mai bine dacă îi antrenezi înainte cu niște virusuri leșinate dintr-un vaccin.
Am avut două vaccinuri educaționale memorabile:
- Gabriela Teodorescu, profesoară de fizică în a unșpea și a doișpea
- Constantin Bucur, care preda analiză matematică la electronică în anul întîi
Gabriela de-abia absolvise fizica și a venit la noi la Șincai să ne educe. A început cu o lucrare de mecanică în care ne-a dat o abureală de problemă. Am fost un pic mai mult decît puțin mirat cînd s-a întors cu lucrările și ne-a spus că nimeni nu a rezolvat problema. OK, eu aveam prostul obicei de a face multe greșeli la adunat numere și chestii asemănătoare. Dar nimeni? Ceva era în neregulă. A început apoi să ne explice cum această probelmă dificilă este un test exccelent pentru a-ți da seama dacă cineva înțelege cu adevărat mecanica și apoi a dat să continuie cu predatul. Ceva era în neregulă. I-am explicat (eu sau altcineva, nu mai țin minte) că dacă e așa o problemă strălucită poate ar fi frumos din partea dumneaiei să ne și zică cum se poate rezolva. ”Sigur că da.” Și a început să explice și să scrie pe tablă. OK. OK. OK. OK. Aberație. OK. ”Stop,” zic eu. ”Știți, e un pic dubios ce ziceți acolo pentru că ar încălca principiul fundamental al mecanicii clasice.” ”Nu, acel principiu nu se aplică aici.” ”Știți, e un pic dubios și fiindcă direcția forței la stînga e complet arbitrară. De ce n-ar fi, mă rog, la dreapta.” Nu mai știu ce a răspuns. Cert este că următorul profesor a găsit clasa făcută cerc în jurul băncii mele unde eu și cu profa dezbăteam subiectul.
Să nu mă înțelegeți greșit. De obicei eram foarte tăcut la școală. În acest caz însă pur și simplu nu am putut îndura o asemenea mutilare a legilor naturii. (Notele nu au fost trecute în catalog, după ce și alți profesori de fizică au văzut lucrarea.) Avînd în vedere că în ciuda celor mai bune intenții n-am reușit s-o fac să înțeleagă în jumătate de oră, mi-am dat seama că n-am nici o șansă să învăț ceva de la ea. Profesoara dinainte mă făcuse să-mi placă fizica și mă gîndeam că ar fi păcat să se piardă tot ce știam. Așa că, mai în scîrbă, am început să citesc cărți de fizică ca să pot continua. După un șoc inițial am descoperit că e chiar frumos să citești și că ți se dechide o lume nouă mult mai fascinantă decît în romane sau filme. Să nu mă înțelegeți greșit. Gabriela era o tipă foarte simpatică și de gașcă. Dar nu știa fizică neam.
Acum să trecem la facultate, primul semestru.
Cel mai simplu mod de a vă imagina cum debita domnul Bucur informație către noi este să vă imaginați că atunci cînd deschidea gura începea să bată vîntul cu 200km/h. O jumătate din studenți au zburat de cînd a deschis gura prima oară. Ăștilalții se țineau cu toate puterile de bănci să nu zboare și ei. Pînă la sfîrșitul semestrului însă nu cred c-a mai rămas nimeni care să urmărească ce spune. ”Mă, sînt prost?” Pînă în momentul ăla aveam o concepție naivă cum că dacă stau cuminte și învăț în ritmul impus de profesori o să ajung la sfîrșitul facultății să știu ”tot”. În mod evident, existau mult mai multe lucruri de știut decît crezusem eu. Chiar să nu fiu în stare să-l urmăresc pe proful ăsta? Se presupune că atunci cînd îmbătrînești gîndești mai lent. El moș. Eu tînăr. Nu se poate. Trebuie să fac ceva. A fost primul examen pentru care am învățat încontinuu timp de șase zile. Și am descoperit că atunci cînd te lași absorbit de un subiect începi să vezi lucrurile altfel. E un pic ca faza din Matrix cînd Neo începe prima oară să controleze lumea artificială în care trăiește.
Să nu mă înțelegeți greșit. Domnul Bucur era un profesionist extraordinar. Dar complet incapabil să-și de-a seama că vorbește singur și nu mai e nimeni în clasă cu el. Sau, dacă știa asta, atunci era complet incapabil să-și dea seama că e complet inutil să continue să vorbească în același ritm.
Voi de ce ”vaccinuri” vă aduceți aminte?
Dacă dai acum examene de după liceu și înainte de facultate (bac, admitere sau cum o mai fi acum) atunci trebuie neapărat să te uiți pe cartea College is only the beginning. Iar dacă ai un prieten în situația asta trebuie neapărat să-i iei cadou această carte. Dacă n-ai (sau n-are) prea mult timp atunci începe cu capitolul 4, Study Skills: Mastering the Basics. Dacă ai (are) un pic mai mult timp, dar totuși nu pentru toată cartea, atunci continuă cu:
