Unchiu mergea în fiecare zi cu stupii la pădurea de tei (Teiş). Anul ăsta a luat şi cîinele, Lord. M-am trezit, m-am plimbat prin curte, m-am plictisit şi mi s-a făcut dor de Lord. „Maie, mă duc pînă la Unchiu.” „Lasă că mergi cu tati şi cu mami cînd vin ei pe aici cu maşina. E departe.” „Nu e departe. Tu mi-ai povestit că te duceai pe jos pînă acolo cînd erai tînără şi eu sînt tînăr.” „Aşa e, eşti tînăr… Dar eu nu mergeam singură. Dacă te bate cineva?” „Nu mă bate nimeni, maie, stai liniştită. Sînt mare.” „E foarte cald afară. Mai bine te duci mîine poimîine cînd o fi mai răcoare.” „O să iau pălăria de paie de la tati care ţine umbră. Nu contează că e soare.” „Dar o să ţi se facă sete.” „E fîntînă pe drum.” „Şi dacă ţi se face sete cînd nu eşti lîngă fîntînă?” „Bine, iau o sticlă cu apă.” „Şi dacă ţi se face foame?” „Iau nişte roşii cu brînză şi ceapa cu mine.” „Şi cum le duci pe toate astea?” „E… îmi dai tu o traistă că am văzut că ai cîteva.” „Dar de ce vrei să te duci acum şi nu mai poţi să aştepţi?” „Aşa vreau eu azi.”
„Bine, ‘ai că-ţi dau o traistă cu mîncare şi nişte apă.”
Aveam cinci ani şi drumul are de vreo 12km dus şi întors. Am ajuns, m-am jucat cu Lord, am plecat înapoi. Cînd să intru în sat la întoarcere mi s-a făcut foame. M-am aşezat la marginea drumului, am mîncat şi am băut. Eram foarte obosit de drum şi de căldură. A fost una din cele mai bune mese de care mi-aduc aminte. Am ajuns înapoi. Maia nu era. A apărut mai tîrziu la poartă: venea de la o vecină.
Ceva mai tîrziu, cînd aveam douăzeci de ani, am aflat că maia (pe numele ei adevărat, Rafira Trăistaru) a fost cu mine tot drumul pîna la pădure şi înapoi.
, unde 
=presiune, 
=volum, 
=temperatura, 
=numar de molecule si 
=constanta. (OK, numar de moli. Whatever.)
ori atunci si presiunea trebuie să crească tot de atîtea ori. Hmm… Ceva e în neregulă. Cred că trebuie să clarificăm ce model folosim. Să zicem că avem două incinte mari cu lichid legate cu un furtun. In stînga avem un volum 
de gaz (vasul de expansiune) și în dreapta un volum 
de gaz (aerul din instalație). Inițial totul e la temperatura 
și presiunea 
. Apoi încălzim incinta dreaptă pînă la temperatura 
și vrem să vedem cît e presiunea 
la care se ajunge și cît e volumul 
de gaz din vasul de expansiune și cel 
din instalație.
ne așteptăm la același răspuns ca mai devreme, iar dacă 
ar trebui ca presiunea să nu se schimbe deloc. Asta a confirmat intuiția tatălui meu că aerul din instalație duce la variații mai mari ale presiunii. Mai mult decît atît, fiindcă măsuratorile date de tatăl meu sînt foarte departe de ce prezice acest model fie nu își aduce aminte măsurătorile bine fie e o nepotrivire între model și realitate. O posibilă nepotrivire ar fi ca vasul de expansiune să fie defect și cantitatea totală de gaz să fie foarte mică. Situația asta este foarte apropiată de cea în care avem doar lichid. Sau s-ar putea ca nepotrivirea să fie alta. Oricum, vasul de expansiune trebuie verificat.
. Am fost un pic uimit să văd că tatăl meu nu numai că urmărea cu ușurință cum rezolvam asta dar la un moment dat chiar mi-a sugerat cum să continui cînd stăteam și mă gîndeam care ar fi următorul pas. (Și da, știu că aș fi putut folosi un program care „știe” matematică.) În fine, rezultatul a fost:
