Arhivele lunare: ianuarie 2009

Ia uite ce citeam ieri:

What has occurred and is passing in Ireland the reader need not be told
here. Possibly the consideration of the Roumanian land question may have
given a bias to my views on the whole subject, and the excited state of
the public mind causes me to hesitate in the expression of an opinion
which may appear to be dogmatic. Still, looking at all the
circumstances–at the partial resemblance between the former condition
of Roumania and the present state of Ireland
, at the past history of
Irish reforms (such as the abolition of the Irish Church), at the rising
land agitation on this side of the Channel, and at the recent
recommendation of the Canadian Parliament that autonomy should be
extended to Ireland–I have been able to arrive at no other conclusion
than that the measures at present before Parliament may bring temporary
relief to the peasantry, and temporary, nay let us hope permanent
pacification, but that the question will be reopened, coupled probably
with that of ‘Home Rule,’ and that at no distant period.

Roumania Past and Present by James Samuelson, 1882

Am făcut două descoperiri de curînd.

Am venit din vacanța de Crăciun, am gătit și am descoperit că mi-e silă să mai mănînc a treia oară din aceeași mîncare de la frigider. Ba chiar nici a doua oară n-am făcut-o cu cine știe ce plăcere. Culmea e că atît cît am stat acasă am tot mîncat friptură făcută cu cîteva zile în urmă și n-am strîmbat din nas. Era bună. Deci, care era problema? Nu știu să gătesc? Puțin probabil. Cînd am mîncat proaspăt și Claudia și eu am zis că-i foarte bun. Secretul e că în vacanță n-am primit niciodată numai mîncare veche. Dacă friptura era de ieri atunci cartofii erau de azi și la fel și salata. Voi încerca abordarea asta între „gătește totul înainte să mănînci” și „gătește pentru două zile” pentru o perioadă.

Alt lucru pe care l-am învățat îl știam parțial dar cumva am reușit să nu-l aflu niciodată complet pînă acum. Fiindcă nu am vrut. Motivul: Îmi plac fripturile unsuroase prăjite în grăsime. Cum auzeam pe cineva zicînd că așa ceva nu e sănptos închideam urechile, întorceam capul, începeam să vorbesc tare și mă îndepărtam. Sau mă cufundam în alte gînduri ca să n-aud ce se spune. Povestea e așa. Pe vasele de sînge tot crește un fel de grăsime care poate să le înfunde și de tot. Evident, asta nu e prea bine, măcar avînd în vedere că sîngele cară oxigenul la creier și gîndurile care îți trec ție prin cap acum sînt alimentate de oxigenul pe care-l arde creierul tău. Se pare că vasele tind să se înfunde dacă îngurgitezi grăsimi saturate (adică atomii de carbon sînt legați numai cu legături simple, ca la alcani pentru cei care mai aveți vagi amintiri de chimie organică) și tind să se desfunde dacă îngurgitezi grăsimi nesaturate (adică cu legături duble/triple ca la alchene și… alea cu legături triple). Și acum partea frumoasă: Pe toate ambalajele scrie cîtă grăsime conține produsul și cîtă din ea e saturată (adică rea). N-ar trebui consumat decît vreo 2g de grăsime rea pe zi.

Grăsimile animale sînt în general saturate. Adică: carne cu grăsime, untură, unt — e rele. Grăsimile vegetale sînt în general nesaturate. Adică: uleiul e în general bun. Dar dacă încălzești tare o grăsime atunci tinde să se satureze. De aia nu e bine să folosești același ulei de multe ori.

Notă: Legătură dublă nu e chiar ca și cînd ai o legătură simplă de două ori. De-aia îi și zice uneori legătură \pi (spre deosebire de \sigma dacă îmi aduc aminte bine). Pur și simplu în loc să ai doi electroni cuplați ai patru.

Se pare că UE dorește ca operatorii de comunicații să păstreze jurnalele pe o perioadă de șase luni pentru Internet și un an pentru telefoane. Presa este scandalizată de această situație. Cîteva motive posibile:

  1. Oamenii din presă nu știu cum funcționează Internetul și centralele telefonice așa încît nu știu că aceste date există deja.
  2. Operatorii nu doresc să cheltuie în plus pentru organizarea datelor pe care le au și dezinformează presa pentru bani.

Efectul directivei UE este că dacă se obține mandat pentru obținerea unor date pentru urmărire penală și operatorul nu furnizează aceste date, atunci operatorul trebuie să răspundă legal. Pînă acum, operatorul putea bine mersi să spună, da, oi avea eu datele astea pe undeva dar decît să-mi pun oamenii să piardă timp căutîndu-le mai bine le zic procurorilor că nu le-avem că oricum n-au ce să ne facă. De acum, operatorii nu mai pot să dea un astfel de răspuns.

Culmea e că multe din blogurile care țipă cum că legea e comunistă, anti-democratică și așa mai departe sunt bloguri religioase. Nu, nu mă miră că ignoranța merge mînă-n mînă cu religia. Asta e normal. Totuși nu pot să nu remarc ironia situației. Cînd a fost întrebat cum îi este influențată viața de credința în Dumnezeu, Donald Knuth a răspuns că se comportă mereu ca și cînd cineva îl vede. Unui creștin adevărat nu i-ar fi teamă că e urmărit căci n-ar avea nimic de ascuns. Dar societatea în care trăim e fățarnică. Văd oameni care se uită toată ziua la emisiuni pornografice (fie și numai datorită limbajului de canal al „moderatorilor”) și cînd întreb de ce primesc răspunsul: „Eh, mă minunam și eu în ce hal pot să vorbească la televizor.”

Am găsit și două păreri informate. Varujan Pambuccian este împotriva legii pentru că este ușor pentru un criminal să se ascundă. Cred însă că subestimează puterea prostiei, exemplificată de curînd tocmai de poziția presei romînești față de această lege. De exemplu, un stimabil pe a cărui față e mai mereu pe sticla de la Realitatea TV dar al cărui nume n-am avut curiozitatea să-l aflu dezbătea această lege și menționa „puștii geniali din Vîlcea care au furat milioane de dolari.” Bună atitudine. Dacă furi milioane (și ești prins!) nu ești un hoț nenorocit ci un „puști genial”. Ce o fi așa genial să ieși pe stradă și să dai cu bîta în capul bătrînicilor ca să le iei poșeta nu știu. La fel nu știu nici ce o fi așa genial în a vinde produse pe eBay fără să expediezi produsele deși încasezi banii. Tot ce-ți trebuie e o doză sănătoasă de nesimțire. Da, dacă vrei să te ascunzi o poți face relativ ușor, o resursă bună fiind Electronic Frontier Foundation. Pe lîngă propagandă, aceștia produc și unelte utile. Problema e că mulți nu o vor face. Și, la fel cum merită să ținem loteria națională fiindcă e o taxă pe prostie, la fel merită să avem și legea asta.

Idiocracy e un film care pune cap la cap două lucruri știute în Romînia:

Proști, dar mulți.

și

Unde-s mulți puterea crește

și dușmanul nu sporește.

Deocamdată puterea e în mîinile celor nu prea proști. Vedem asta dacă ne uităm la cine sînt cei mai bogați oameni din lume și cine sînt președinți și premieri în cele mai dezvoltate țări. În unele locuri, chiar în unele țări, balanța nu înclină în direcția corectă, dar pe ansamblu stăm încă bine. Mă gîndeam deunăzi cum influențează media de masă această balanță. Să zicem că din 100 de oameni 90 sînt proști și restul deștepți. Să zicem că a avea putere înseamnă a avea bani (adică să ignorăm alte feluri de putere pentru acest experiment mental). Să zicem că probabilitatea de a avea bani dacă ești prost e destul de mică, 10%; în schimb, probabilitatea de a avea bani dacă ești deștept e măricică, 90%. Păi atunci 18 oameni au bani, 9 proști și 9 deștepți. Să zicem că media e imparțială: Copiii și adolescenții văd la televizor cam același număr de oameni deștepți și proști printre cei care au bani. Ce concluzie vor trage? Că e bine să învețe sau că nu contează?

Trebuia să plece la zece fără cinci dar întîrzia. Claudia, gravidă de-abia intrată în săptămîna 27, era nervoasă fiindcă i-am spus că își ia prea multe bagaje. Acum era unsprezece și un sfert și eram toți obosiți. Fiind ultima zi în Romînia nu am dormit la prînz ci am stat cu cei dragi. De altfel, cît am stat acasă m-am antrenat să adorm la două noaptea, cînd ar fi trebuit să fim aproape aterizați în Dublin. Dar acum întîrzia. Scria că pleacă la jumate după miezul nopții dar știam din experiență că nu-i adevărat. Întîrzierile mari nu se anunță niciodată din prima și dacă s-a tras de timp la check-in atunci sigur se va trage de timp și la îmbarcare. Aveam să ajungem pe la cinci dimineața.

Claudia s-a dus cu Ana la toaletă. Ana e cam în săptămîna 22; are burtica mică. E simpatic ca două surori să fie însărcinate în același timp: înfloresc împreună. Ana a ieșit mirată. O domnișoară în uniformă o întrebase înăuntru „Cum zbori tu cu Aer Lingus așa însărcinată?” (Toate celelalte zboruri plecaseră.) „Nu zbor, sora mea pleacă.”

După ce Claudia a ieșit de la toaletă uniforma ni s-a alăturat.

Uniforma: „Arătați-mi cartea de îmbarcare!” … ”Așa, Claudia Grigore, așteptați puțin.” Pleacă și se întoarce cu întăriri, o altă uniformă domnișoară. „Aveți adeverință de la medic?”

Claudia: „Nu, dar nu cred că îmi trebuie. La ce săptămînă e limita?”

Uniforma: „Douăzeci și șapte. Dacă nu aveți adeverință biletul vi se anulează și trebuie să cumpărați altul mîine. Mergeți acasă.”

Claudia: „Vă rog să-mi arătați regulamentul.” … „Văd că scrie că-mi trebuie adeverință de la săptămîna 28 încolo.”

Uniforma: „Păi, și ce, noi vă credem pe cuvînt că nu sînteți în săptămîna 28? Ha!”

Eu: „În regulament scrie clar că adeverință medicală e necesară de la 28 de săptămîni încolo. Nu scrie nicăierică trebuie adeverință înainte sau că trebuie o adeverință ca să demonstrăm în ce săptămînă e gravidă. Compania aeriană vrea să fie acoperită în cazul în care se întîmplă ceva neplăcut în avion. De asta au făcut regulamentul așa. Dacă se întîmplă ceva neplăcut și gravida a mințit că e înainte de săptămîna 28 atunci e vina ei și compania aeriană e acoperită. Dacă e după și are adeverință medicală atunci e responsabilitatea medicului și compania aeriană e iar acoperită. Încă o dată, nu scrie nicăieri că trebuie adeverință înainte de săptămîna 28.”

Uniforma: „Regulamentul e foarte ușor interpretabil…”

Eu: „Da, este întradevăr ușor interpretabil dar numai într-un singur fel fiindcă din fericire e scris foarte clar.”

Claudia: „Și dacă aducem o hîrtie de la medic care atestă că sînt în săptămîna 27 e OK?” (Aveam un raport de la o ecografie acasă.)

Uniforma: „Ha! Păi n-aveți cum să aduceți adeverință de la medic în 45 de minute.”

Claudia: „Dar dacă aduc e OK?”

Uniforma: „Nu! Trebuie să fie adresată către Aer Lingus.”

Eu: „Domnișoară, vă repet: Arătați-mi vă rog unde scrie în regulament că trebuie adeverință medicală înainte de săptămîna 28.”

Uniformele, plecînd: „O să vorbim cu comandantul navei!!”

Cum se termină povestea? Fratele Claudiei traversează Bucureștiul de două ori ca să aducă raportul de la ecografie în 40 de minute, uniformele vorbesc prin stație cu un tip care zice că e OK dar e mirat de ce îl întreabă pe el (vorbea romînă, apropo) și apoi spun tot prin stație că, hai, să ne încarce și nouă bagajul. Se termină cu o replică epocală: „Ca să vedeți că nu v-am mințit!”

Zborul EI673, data 20 ianuarie 2009, întîrziase așa mult pentru că pe traseul Dublin-București fuseseră nevoiți să aterizeze în Manchester să scape de un pasager agresiv.

De ce oare mi se întîmplă ceva de genul ăsta la fiecare vizită în Romînia? „The first [rule to remember] is to forget all notions that you have of customer service. Otherwise, after 90 per cent of your dealings with waiters, shopkeepers and members of the public you will be left wondering what you had done to offend the person to make them so curt and rude to you.” (Telegraph, octombrie 2008) Voi ce-ați face în locul meu? Care e cea mai bună metodă să fac să ajungă la domnișoarele care ne-au tratat așa mesajul că „în civilizație un astfel de comportament nu este tolerat”? Îmi aduc aminte că acum doi ani m-a frecat un vameș vreo două ore că de ce am laptop la mine și că de ce are un abțipild cu Windows pe el. Săptămîna următoare am văzut la știri că vreo zece vameși de la aeroport au fost dați afară pentru luare de șpagă. Probabil au supărat pe cineva care a știut ce să facă.

Și, da, am pus titlu ca-n ziare: N-a bătut-o nimeni dar numai noi știm prin ce-am trecut. Eu cel puțin tremuram tot la un moment dat. Asta ca să vă dați seama că mai sus e varianta prescurtată.