Mircea

Sîntem bucuroși să fim în Irlanda. Acum șapte săptămîni Claudia, soția mea, a născut la National Maternity Hospital în Dublin; acum vreo 10 ore Ana, sora Claudiei, a născut în București. Să comparăm experiențele.

În a doua lună de sarcină Claudia a început să aibă dureri care o forțau să stea în pat și ușoare sîngerări. Acestea sînt simptome compatibile cu o sarcină extra-uterină, care înseamnă pe scurt că mama va avea probleme serioase de sănătate dacă nu e tratată iar copilul e pierdut. A mers la medicul generalist care i-a dat trimitere la spital. (Am văzut mai tîrziu în trimitere că și generalista a bănuit că e vorba de sarcină extra-uterină deși Claudia nu i-a spus de ce îi era ei frică.) La spital i s-a făcut de urgență o ecografie și s-a descoperit un chist. Prima doctoriță nu era sigură cît de grav e și a chemat o a doua doctoriță. Au căzut amîndouă de acord că Claudia trebuie văzută de un specialist. Între timp ne-am documentat. Chisturile sînt normale și asimptomatice de obicei, iar în timpul sarcinii cresc mai mult din cauza hormonilor. Majoritatea sînt benigne și singura problemă este să nu crească prea mari. Cînd cresc mari tind să sugrume circulație de sînge înspre ovar și să-l omoare. Dacă au peste 10cm de obicei se extrag prin operație; dacă au sub 5cm aproape întotdeauna se resorb singure. Cele fiziologice (adică „normale”) sînt ca niște săculeți cu lichid. Cele care cauzează probleme fie sînt compartimentate cu niște pereți interni, fie sînt solide, uneori conținînd păr, dinți și alte scîrboșenii. Cînd am mers la al doilea control știam după ce se ne uităm la ecograf (care este îndreptat înspre pacient): speram să vedem un săculeț unicameral cu lichid cu diametrul de cel mult 5cm. Am văzut un săculeț unicameral cu lichid de 6–7cm. În plus, folosind efectul Doppler, s-a putut observa că circulă sînge înspre ovar. Verdictul: așteptăm să vedem dacă va crește sau va scade. După vreo încă trei controale a dispărut complet. Medicul a fost foarte vesel cînd l-am întrebat dacă i se pare că săculețul are două camere cum mi se pare mie, mi-a explicat de ce el crede că e doar o cameră. Apoi, după o ușoară ezitare, m-a lăsat să filmez ecografia deși, am aflat mai tîrziu, politica spitalului interzice acest lucru. În mod clar era bucuros că discută cu un pacient care s-a documentat.

Apoi au venit cursurile antenatale. O dată pe săptămînă un grup de viitori părinți ne adunam la spital unde moașa șefă ne povestea despre naștere și despre politica spitalului. Ce înseamnă politica asta pe care o tot pomenesc? Este o traducere (idioată ar spune idioții) pentru „policy”. Pe scurt, sînt unele lucruri despre care nu există dubiu din punct de vedere medical cum trebuie făcute și există lucruri (majoritatea!) pentru care există mai multe variante acceptabile și fiecare spital are libertatea de a alege soluția pe care o consideră optimă. De exemplu, s-a descoperit de curînd vitamina K care are un rol important în coagularea sîngelui. Nou-născuții au o concentrație extrem de scăzută de această substanță. Se știe că aproximativ 5 din 100000 de nou-născuți au sîngerări interne cauzate de această deficiență, sîngerări care pot duce la complicații seriase. De aceea este practică standard în majoritatea țărilor să se administreze vitamina K la naștere. Sînt trei variante de administrare și nu este foarte clar care e cea mai bună: injecție, cîteva doze orale mari sau mai multe doze orale mici. Injecțiile sînt de 1mg (cantitate imensă comparată cu o concentrație normală și aleasă nu în urma unui studiu ci pentru simplul fapt că se găseau seringi de mărimea asta!) cu fenol (mai probabil să ducă la complicații) sau fără. Există un studiu, neconfirmat ulterior, că astfel de injecții măresc riscul de îmbolnăvire cu leucemie. Totuși, aceste injecții scad riscul de sîngerărilor interne de 50 de ori. Administrarea orală scade ricul de 25 de ori dar are marele dezavantaj… că a doua doză trebuie administrată de părinți cîteva săptămîni cînd copilul e acasă și părinții adesea „uită”. În Germania vitamina K se administrază oral (probabil că nemții uită mai rar) iar în Irlanda intra-venos (dar numai cu acordul părinților, care pot cere administrare orală). Faptul că se face în mod normal administrare intra-venoasă a vitaminei K face parte din politica de care vorbeam.

Dar să revenim la cursurile antenatale. Am aflat cum trebuie respirat în timpul contracțiilor în funcție de stadiul nașterii. Am aflat care sînt cele zeșpe moduri de a alina durerea (epidural, șocuri electrice, gaz anesteziant, petidin) și despre avantajele și dezavantajele fiecăruia pentru a putea decide ce cerem. Am aflat ce probleme serioase pot apare, caz în care se recurge din nefericire la cezariană, în detrimentul recuperării ulterioare. Am aflat care sînt pozițiile recomandate în diverse stagii atît pentru a ușura nașterea cît și pentru a grăbi recuperarea ulterioară. Am aflat de riscurile date de prezența streptococului B (avut de una din patru femei). Am aflat cînd trebuie să pregătim geanta pentru spital și ce trebuie conțină. Am aflat cînd trebuie să luăm decizia să mergem la spital. Am aflat ce exerciții trebuie să facă mama în timpul sarcinii pentru a menține mușchi necesari în timpul nașterii și pentru a grăbi recuperarea ulterioară. Am aflat care sînt avantajele hrănirii de la sîn. Am vizitat camerele de travaliu și ni s-a prezentat echipamentul care se află acolo și în ce situații este folosit. (De exemplu, cînd se atașează o sondă EKG pe capul copilului, iarăși numai dacă mama e de acord.) Am aflat o grămadă de lucruri utile. Și, poate mai important, șefa moașă ne-a ținut moralul pozitiv (rîdeam cel puțin o dată la cinci minute în timpul cursului) și a răspuns cu grijă la toate întrebările pe care le-am avut.

A venit apoi ziua. La cinci dimineața Claudia m-a trezit din somn (după ce ne culcasem la două noaptea!) că cică i s-a rupt apa. In urmă cu nouă luni mă trezise la șase dimineața că cică avem un bebe. Atunci am fost întîi morocănos că mă trezește așa devreme și apoi bucuros după ce am realizat ce îmi spune; acum am fost întîi morocănos că mă trezește așa devreme și apoi era să leșin cînd am realizat ce îmi spune. La șase eram la spital (trebuia să mergem imediat după ce s-a rupt apa din cauza streptococului). Pe la cinci după masa am intrat în camera de travaliu. Între timp ne-am plimbat pe culoare (pentru a lăsa gravitația să ajute) și Claudiei i s-a făcut greață de la antibiotice (care îi erau administrate din cauza streptococului). Cînd apus mîna pe gaz, care are efecte similare cu un LSD slab, brusc s-a mai înviorat. Sau cel puțin nu mai părea așa disperată de durere ca înainte. De la 17:00 pînă la 21:00 (patru ore) moașa Ania (din Germania) a avut grijă de noi: a încurajat-o pe Claudia să împingă în mod constant, i-a spus în ce poziții să stea, a curățat-o, i-a spus că totul va fi bine. Cănd se apropia ora nouă mi s-a făcut puțin frică: E imposibil ca și moașa înlocuitoare să fie la fel de super-prietenoasă! Dar m-am înșelat: Emma a fost cel puțin la fel de bună (și avea și micul avantaj că pronunția ei în engleză era mai bună). Emma a venit chiar cînd Claudia în stadiul de „îmgingere activă” care durează de obicei o oră. Și-a pus ochelarii de moașă (să nu-i sară sînge în ochi) și și-a făcut treaba: „push, push, push, push, now, one more time push, and… breathe; now again, push, push,…” După vreo două ore așa nu prea se făcuse progres. A venit o moașă mai șefă („nurse” spre deosebire de „midwife”) care cu numai cîteva cuvinte, extrem de bine alese și încurajatoare, a făcut-o pe Claudia să îl facă pe Mircea vizibil. În fine, scurtez un pic povestea. La 23:51 Mircea s-a născut cu puțin ajutor de la o ventuză. Ventuza e aplicată de o doctoriță care vine numai dacă sarcina nu e complet normală.

Au avut grijă de Mircea (curățat căi respiratorii, pus pe pieptul mamei, cîntărit, evaluat scor Apgar — 9 imediat după naștere și 10 la cinci minute după, injecția cu vitamina K). Doctorița a avut grijă de Claudia (injecția care grăbește livrarea placentei—numai cu acordul pacientei, cusut). Ne-au lăsat apoi singuri cu Mircea vreo 10–20 de minute. Apoi am fost conduși la salon. Acolo Claudia și Mircea au stat împreună mereu pînă la ieșirea din spital. Eu stăteam numai de pe la 10 dimineața pînă la nouă seara.

Nu s-a pus niciodată problema de șpagă (probabil ești arestat dacă propui așa ceva) și toți au fost extrem de prietenoși și amabili, așa cum te-ai aștepta să se comporte un om normal cu semenul său cînd trece prin momente grele. Am menționat că tot acest serviciu l-am primit în ziua de Paște (catolic, dar Irlanda e catolică)?

În episodul următor: Cum a născut Ana în Romînia.

angels and demons

Vă spuneam de curînd că am fost la librărie să iau cărți de aventuri. După Agentul Secret a urmat cartea lui Dan Brown Îngeri și Diavoli. Prin comparație s-a citit cam ca un scenariu: mult dialog, puțină introspecție, stil narativ direct, descrieri fotografice, vocabular comparativ cu al meu, adică sărac. Din cînd în cînd mai era cîte o înfloritură pe text, stîngace și stingheră, în genul „cele patru Alfa Romeo goneau prin oraș ca avioanele pe pistă.” Cu toate astea povestea e bine construită. Mi-a făcut plăcere în special să descopăr în mod repetat că fraza cutare pe care am citit-o în urmă cu 100 de pagini avea o cu totul altă interpretare decît îi dădusem eu inițial. Nu o să vă spun care anume sînt capcanele ca să nu stric surpriza. Povestea e mult mai bună decît cea din film.

Tema centrală este opoziția dintre știință și religie. Oameni religioși spun că religia nu e prezentată corect; oameni de știință spun că știința din carte e incorectă. Binențeles că primii pun ceva mai mult sentiment în răspunsul lor, pe cînd cei din urmă prezintă rece care e varianta corectă. În ciuda notei de la început care zice că statuile menționate în carte sînt adevărate, toată povestea e ficțiune. Cînd o citiți nu uitați să fiți toleranți.

O frază care mi-a atras atenția este: „one square meter of drag slows your fall down by 20%.” Strict vorbind „drag” este un fenomen, încetinirea mișcării unui obiect care se mișcă print-un fluid. Un fenomen nu se măsoară în numere ci se descrie în cuvinte. Așa că probabil este vorba de „drag coeficient”. Evident, asta nu este o greșeală, ci doar o exprimare eliptică. Problema este că un „drag coeficient” este adimensional, așa încît nu se măsoară în metrii pătrați. Ideea e că forța   care încetinește un corp cu secțiunea ce se mișcă cu viteza printr-un lichid cu densitatea variază astfel încît raportul

depinde aproape numai de forma corpului. Acel „drag coeficient” e constanta asta . Observați că este un fel de presiune aplicată corpului de către fluid și că este presiunea dinamică a lichidului văzut din sistemul de referință a corpului. Singura chestie de aici care se măsoară în metrii pătrați este secțiunea . Deci poate Dan Brown a vrut să spună că „o parașută de un metru pătrat îți încetinește căderea cu 20%.” [Editare: Mai exact „dacă secțiunea transversală crește cu un metru pătrat atunci viteza terminală scade cu 20%.] OK, propoziția asta măcar se poate citii fără să te crucești. Dar e măcar aproape de adevăr? Probabil încetinirea se referă la viteza terminală, adică viteza maximă la care ajungi în cădere. Asta se poate găsi punînd condiția , unde e masa corpului care cade și e accelerația gravitațională. Așadar:

[Editare: Am corectat calculul secțiunii transversale. Trebuie să nu mai scriu chestii de-astea la două noaptea și fără hîrtie. :p] Cu alte cuvinte Dan Brown ne spune că

Care dă .

[Editare: Adăugare] Mai aflăm la un moment dat că greutatea într-un avion care zboară la aproximativ 18 kilometri înălțime este cu 15% mai mică decît greutatea la sol. Cum greutatea  unde este distanța pînă la centrul pămîntului, avem ceva foarte similar cu ce am făcut mai sus:

De unde raza Pămîntului este . Raza adevărată este de 6370 kilometri. Altfel spus, greutatea este cu numai 0.56% mai mică la o altitudine de 18 kilometri. Și mai altfel spus, trebuie să zbori la 540 de kilometri altitudine dacă vrei să-ți scadă greutatea cu 15%.

A treia (și ultima) carte de aventuri pe care am luat-o este Laleaua Neagră a lui Dumas. Mai am un pic și vă zic și de asta cum e.

1991:

2001:

2002:

2006:

2007:

Dar inspectorul șef Heat nu era prea înțelept – cel puțin nu cu adevărat. Înțelepciunea adevărată, care nu e sigură de nimic în această lume a contradicțiilor, l-ar fi împiedicat să obțină poziția sa actuală. I-ar fi alarmat superiorii și i-ar fi mistuit șansele de promovare. Promovarea lui a fost foarte rapidă.

Agentul Secret, J. Conrad.

Observați folosirea legii .

Cum a fost cartea? Dacă aveți răbdare să ajungeți la capitolul patru o să vedeți că merită.

La 5 minute de mine se află librăria Chapters. Este mare. Cum intri la parter te întîmpină cărțile noi. Pe dreapta sînt agende. Un pic mai în față cărți care te învață cum să fi un părinte bun și chiar lîngă sînt cărți cu poze multe despre muzică și film. Lucruri de genul „U2 despre U2 în poze”. La stînga cărților pentru părinți sînt cele pentru copii: „comics”. Mai puțin cele de pe ultimul raft de sus care nu pot fi cumpărate dacă n-ai 18 ani. Pătrundem și mai adînc. Vedem acum în mijloc atlase și enciclopedii: plante, planete, animale, angrenaje, … de toate. La dreapta un mixaj de cărți: pentru lesbiene și pederaști, știință populară, sfaturi sexuale, limbi străine. Pe peretele din stînga, începînd încă din dreptul comicurilor și pînă pe aici, beletristică. Două categorii: de dragoste și de aventură. O cameră se deschide în stînga cu și mai multe domenii: istorie, cărți pentru copii, culinare, etc. În colțul din dreapta artă și meșteșugărie. La etaj o varietate similară cu singura diferență că sînt cărți mai ieftine și la mîna a doua.

Ce lipsește? Cărți grele. Nici un tratat de mecanică cuantică (dar cum trebuie cu matematică nu bla-blauri incomprehensibile), nici o carte de analiză combinatorică, nimic. Doar aburelile din categoria „știință populară”. Nu am nimic împotriva lor. Am ajuns unde sînt și fiindcă citeam astfel de cărți cînd eram în liceu. Dar ceva parcă lipsește. Nu mă pricep la literatură suficient de bine ca să-mi dau seama dacă și de acolo lipsesc cărțile grele, dar nu m-aș mira.

În fine. Aveam chef să citesc ceva și, ca mai sus, mă simțeam un pic revoltat împotriva cărților de „știință” pe care le aveau. Rămîne să aleg un roman fiindcă am suficiente cărți de bucate. Dragoste? N-am chef. Rămîne aventură. Am ales Agentul Secret de Joseph Conrad. Scrierile acestui tip se studiază aici la școală, dar mai nimeni nu știe că el e polonez și nici pe departe vorbitor nativ de engleză.

Povestea? După trei capitole știu că personajul principal e un fel de lider de sindicat care organizează tot felul de atacuri împotriva aristocrației. Principala sursă de venit? O putere străină care vrea mai multe legi pro-aristocrație și anti-proletariar în Anglia. De ce organizează acțiuni împotriva aristocrației atunci? Păi ca să-i întărîte și să-i facă sî înăsprească legile. Exemplu de „acțiune”? Aruncarea în aer a diverse clădiri. Raționamentul șefului agentului: teroarea trebuie să-i facă să dea legi care apără ordinea socială actuală.

Sună familiar?

Vinerea trecută am văzut Star Trek 0. Mi-a plăcut. Spre deosebire de serial are multe scene de acțiune și multe glume scurte. (O glumă scurtă e o glumă la care e suficient să fii atent <10 secunde ca s-o-nțelegi.) Spre deosebire de serial nu are dicuții filozofice, discuții despre morală și nici (prea multe) soluții tehnice miraculoase. Mi-a plăcut, dar în alt fel decît serialul. Discuțiile filozofice din serial îmi plăceau, dar și scenele de acțiune îmi plac.

Povestea e simplă: Spock călătorește în trecut și astfel creează un viitor alternativ. Ceea ce m-a făcut să mă întreb ce e cu fascinația asta de a încălca legile fizicii? Trebuie să fie un exercițiu mental de tipul „ce ar fi dacă?”. Din cîte știm călătoria în timp este imposibilă la fel ca și deplasarea cu viteză mai mare de viteza luminii. Și totuși nenumărate filme, printre care multe Star Trek-uri, au călători în timp. Problema e că niciodată nu mi-a fost clar cum anume vor autorii să funcționeze chestia asta. Poate cineva să îmi explice?

Întrebarea mai generală pe care mi-am pus-o este: Oare există vreun film care conține multe rezultate științifice în mod corect? Răspunsul pare să fie „da”. M-am uitat la cîteva episoade din The Big Bang Theory și toate părțile științifice sînt OK! E incredibil. Cred că sînt fan.

ciocnirea civilizațiilor

În DEX „cultura” este definită ca set de valori și cunoștiințe ale omenirii. Ba chiar și instituțiile implicate în creare de cultură sînt privite ca făcînd la rîndul lor parte din cultură. Nu asta înseamnă titlul. Folosesc cuvîntul cu sensul 5 din Random House Dictionary: „the behaviors and beliefs characteristic of a particular social, ethnic, or age group”. În romînă: „comportamentele și credințele caracteristice unui anume grup social sau etnic.” „Cultura romînă” nu este în acest context suma realizărilor oamenilor care s-au născut în bazinul Carpato-Danubiano-Pontic de-a lungul istoriei, ci este mai degrabă constituită din atitudinile, părerile și comportamentele pe care le au oamenii care trăiesc acum în respectivul bazin. De exemplu, preocuparea pentru bani, izvorîtă poate din lipsuri, este o componente a culturii romîne; poeziile lui Eminescu nu sînt o componentă a culturii romîne, dar numele Eminescu este. La sfîrșitul acestui text puteți reveni la definiția din DEX, potrivit căreia poeziile lui Eminescu sînt parte a culturii romîne. Dar decoamdată „cultură” are alt sens, un sens care e mult mai uzual în discuțiile cotidiene din viața mea.

Bun. Acum că am stabilit ce înseamnă titlul să trecem la subiect.

Am descoperit de curînd un mijloc de a cuantifica cultura a diferite zone geografice. Cu siguranță că există și alte mijloace, poate mai bune, poate mai proaste. Cu siguranță că orice încercare de a măsura un concept atît de complex e sortită eșecului dacă avem standarde de evaluare foarte ridicate. Totuși, chiar și o măsură imperfectă e bună pentru că ne lasă să vedem ceva ce înainte era ascuns. Chiar și mai bun este să avem mai multe măsuri imperfecte, fiecare dezvăluind un alt colțișor de adevăr.

Care e ideea?

Ne uităm la ce ziare se vînd într-o anumită zonă geografică. Pentru fiecare ziar facem lista cu categorii de știri. Această listă apare aproape întotdeauna în mod explicit pe saitul ziarului. Ajungem la sfîrșit cu o listă de categorii care pot fi ordonate după tirajul ziarelor în care apar. De exemplu, dacă avem categoria „politică” în ziarele X, Y și Z care au un tiraj combinat de n exemplare atunci asociem categoriei „politică” ponderea n. Topul de final ar trebui să ne dea o idee asupra genului de informație consumată zilnic de populația studiată. Și nu e greu de imaginat că informația înmagazinată este probabil puternic corelată cu informația consumată. Devine și mai interesant atunci cînd comparăm datele dintr-o zonă geografică cu datele din altă zonă geografică. Vom vedea oare diferențe? Vom fi oare surprinși uitîndu-ne la ce consumă amerianii după ce tocmai am văzut ce consumă europenii sau romînii? Vor fi oare unii oameni impulsionați să construiască teorii care explică relația între topul nostru și rezultatele altor experimente sociale? Probabil nu vom ști prea curînd.

Problema? Asta e cercetare socială și, deși îmi pare probabil interesant potențialul rezultat, nu e suficient de aproape de distracția (a se citi „munca”) mea de zi cu zi. Dar poate altcineva va face (sau a făcut) acest lucru. Mi-ar plăcea să aflu.

Între timp, să ne uităm la niște dovezi anecdotice care sînt, așadar, lipsite de relevanță statistică. Un ziar cu tiraj mare din Romînia este Evenimentul Zilei. Categoriile sînt:

• eveniment,
• actualitate,
• opinii,
• euro parlamentare,
• politică,
• fabricat în Romînia,
• internațional,
• sport,
• protecția consumatorului,
• București,
• din țară,
• viață,
• media,
• showbiz,
• cultură,
• panoramă,
• vest,
• Transilvania,
• Moldova,
• ghid TV,
• verde,
• companii,
• Cannes.

Ce observăm aici? (1) Sînt multe rău și (2) Romînia are doar două zone (Moldova și Transilvania). Mai remarcați voi ceva?

Un alt ziar cu tiraj mare în Romînia este Adevărul. De data asta categoriile au subcategorii:

• actualitate (eveniment, social, politică, verde, interviuri),
• sport (fotbal intern, fotbal internațional, handbal masculin, handbal feminin, baschet, tenis, motor, snooker, altele),
• financiar (actualitate, ia banii Europei, afaceri, media, investiții, bursa, business extern, analiză, profil),
• internațional (revoluție în Moldova, Europa, America, FP Romînia, în jurul lumii, magazin, romîni în Italia, romîni în Spania),
• societate (după 20 de ani, cultură, filme, sănătate, viață, vedete, TV news).

Ce vedem aici? În primul rînd organizarea ierarhică care pare să fie o idee bună avînd în vedere că oamenii rețin de obicei numai secvențe de pînă la 7 elemente (dacă sînt aleatoare). În al doilea rînd nu e prea clar cînd se folosește engleză (business extern) și cînd romînă (afaceri). De asemenea nu e foarte clar unde merg știrile calde din finanțe („actualitate” e atît o categorie mare cît și o subcategorie a finanțelor). Dar astfel de probleme sînt inevitabile căci orice categorisire e în mod necesar arbitrară într-o mică măsură. Să continuăm. In The Independent (Dublin) găsim categoriile:

• știri (calde, naționale, internaționale, și alte categorii)
• afaceri
• sport
• distracție
• stil de viață
• educație
• călătorie
• niște categorii mai mici (slujbe, mașini, proprietăți)

Ce văd eu aici? Educație și călătorii. Educația este o preocupare la fel de importantă ca politica. Ba nu, scuze, politica nici măcar nu e nume de categorie, intră la „știri”. Călătoriile (în străinătate) sînt ceva mult mai uzual. Oamenii din Romînia nu pot merge prea mult în străinătate din cauza diferenței salariale. În sfîrșit, ultimul ziar la care ne uităm este New York Times:

• internațional (Asia, Europa, Estul Mijlociu, Africa, America, Statele Unite)
• afaceri
• sport
• modă și stil
• artă
• opinii
• case
• călătorie
• tehnologie
• știință
• sănătate
• cină și vin
• casă și grădină
• cărți
• filme
• muzică
• televiziune
• teatru

Și mai multe lucuri noi: cărți, știință, arte, etc.

De cîte ori merg în București îmi e un pic mai greu să respir. Sînt și motive. Azi am aflat că în capitală sînt înregistrate peste 1,25 milioane de automobile. Potrivit anuarului statistic din 2007 numărul locuitorilor este de 1,93 milioane. Așadar o mașină pentru fiecare 1,54 oameni. Autobuzele cară pînă la aproximativ 100 de oameni și mult mai puțin în medie. Dar oricît de scăzută ar fi media tot mult mai mare decît 1,53 rămîne.

Folosiți autobuzele.

Cu schema clasică de două cifre și trei litere se pot înmatricula maxim autovehicule în fiecare județ. Articolul din Evenimentul Zilei zice că „în maxim două luni se va trece la sistemul de trei cifre” citînd un oficial al Poliției Romîne. Același articlol mai zice și că „asta din cauză că tot mai mulţi bucureşteni îşi cumpără autovehicule, iar poliţiştii vor epuiza, până cel târziu în luna iulie, toate combinaţiile de câte două cifre pentru plăcuţele de înmatriculare.” Deci ne așteptăm ca în două luni numărul de mașini să crească cu (1,76-1,25)/1,15=40,8%. Uau! Păi dacă la fiecare două luni numărul de mașini crește cu 40,8% înseamnă că prima mașină a fost înmatriculată în București acum de luni, adică în iulie 2002. Să recapitulăm. Chiar dacă presupunem că numărul mașinilor în București crește exponențial ceea ce spune Evenimentul Zilei (și anume că în următoarele două luni se vor înmatricula aproximativ jumate de milion de automobile) implică un fapt tare departe de realitate. Ori s-a întîmplat ceva care a grăbit foarte mult ritmul înmatricularii automobilelor în ultimul timp, ori doamna Andreea Vădan a băgat faza cu „se epuizeaza plăcuțele pînă în iulie” de la ea, ori Poliția Romînă nu știe aritmetică. Vă las să ghiciți care variantă e mai probabilă.