naștere în Irlanda

Mircea

Mircea

Sîntem bucuroși să fim în Irlanda. Acum șapte săptămîni Claudia, soția mea, a născut la National Maternity Hospital în Dublin; acum vreo 10 ore Ana, sora Claudiei, a născut în București. Să comparăm experiențele.

În a doua lună de sarcină Claudia a început să aibă dureri care o forțau să stea în pat și ușoare sîngerări. Acestea sînt simptome compatibile cu o sarcină extra-uterină, care înseamnă pe scurt că mama va avea probleme serioase de sănătate dacă nu e tratată iar copilul e pierdut. A mers la medicul generalist care i-a dat trimitere la spital. (Am văzut mai tîrziu în trimitere că și generalista a bănuit că e vorba de sarcină extra-uterină deși Claudia nu i-a spus de ce îi era ei frică.) La spital i s-a făcut de urgență o ecografie și s-a descoperit un chist. Prima doctoriță nu era sigură cît de grav e și a chemat o a doua doctoriță. Au căzut amîndouă de acord că Claudia trebuie văzută de un specialist. Între timp ne-am documentat. Chisturile sînt normale și asimptomatice de obicei, iar în timpul sarcinii cresc mai mult din cauza hormonilor. Majoritatea sînt benigne și singura problemă este să nu crească prea mari. Cînd cresc mari tind să sugrume circulație de sînge înspre ovar și să-l omoare. Dacă au peste 10cm de obicei se extrag prin operație; dacă au sub 5cm aproape întotdeauna se resorb singure. Cele fiziologice (adică „normale”) sînt ca niște săculeți cu lichid. Cele care cauzează probleme fie sînt compartimentate cu niște pereți interni, fie sînt solide, uneori conținînd păr, dinți și alte scîrboșenii. Cînd am mers la al doilea control știam după ce se ne uităm la ecograf (care este îndreptat înspre pacient): speram să vedem un săculeț unicameral cu lichid cu diametrul de cel mult 5cm. Am văzut un săculeț unicameral cu lichid de 6–7cm. În plus, folosind efectul Doppler, s-a putut observa că circulă sînge înspre ovar. Verdictul: așteptăm să vedem dacă va crește sau va scade. După vreo încă trei controale a dispărut complet. Medicul a fost foarte vesel cînd l-am întrebat dacă i se pare că săculețul are două camere cum mi se pare mie, mi-a explicat de ce el crede că e doar o cameră. Apoi, după o ușoară ezitare, m-a lăsat să filmez ecografia deși, am aflat mai tîrziu, politica spitalului interzice acest lucru. În mod clar era bucuros că discută cu un pacient care s-a documentat.

Apoi au venit cursurile antenatale. O dată pe săptămînă un grup de viitori părinți ne adunam la spital unde moașa șefă ne povestea despre naștere și despre politica spitalului. Ce înseamnă politica asta pe care o tot pomenesc? Este o traducere (idioată ar spune idioții) pentru „policy”. Pe scurt, sînt unele lucruri despre care nu există dubiu din punct de vedere medical cum trebuie făcute și există lucruri (majoritatea!) pentru care există mai multe variante acceptabile și fiecare spital are libertatea de a alege soluția pe care o consideră optimă. De exemplu, s-a descoperit de curînd vitamina K care are un rol important în coagularea sîngelui. Nou-născuții au o concentrație extrem de scăzută de această substanță. Se știe că aproximativ 5 din 100000 de nou-născuți au sîngerări interne cauzate de această deficiență, sîngerări care pot duce la complicații seriase. De aceea este practică standard în majoritatea țărilor să se administreze vitamina K la naștere. Sînt trei variante de administrare și nu este foarte clar care e cea mai bună: injecție, cîteva doze orale mari sau mai multe doze orale mici. Injecțiile sînt de 1mg (cantitate imensă comparată cu o concentrație normală și aleasă nu în urma unui studiu ci pentru simplul fapt că se găseau seringi de mărimea asta!) cu fenol (mai probabil să ducă la complicații) sau fără. Există un studiu, neconfirmat ulterior, că astfel de injecții măresc riscul de îmbolnăvire cu leucemie. Totuși, aceste injecții scad riscul de sîngerărilor interne de 50 de ori. Administrarea orală scade ricul de 25 de ori dar are marele dezavantaj… că a doua doză trebuie administrată de părinți cîteva săptămîni cînd copilul e acasă și părinții adesea „uită”. În Germania vitamina K se administrază oral (probabil că nemții uită mai rar) iar în Irlanda intra-venos (dar numai cu acordul părinților, care pot cere administrare orală). Faptul că se face în mod normal administrare intra-venoasă a vitaminei K face parte din politica de care vorbeam.

Dar să revenim la cursurile antenatale. Am aflat cum trebuie respirat în timpul contracțiilor în funcție de stadiul nașterii. Am aflat care sînt cele zeșpe moduri de a alina durerea (epidural, șocuri electrice, gaz anesteziant, petidin) și despre avantajele și dezavantajele fiecăruia pentru a putea decide ce cerem. Am aflat ce probleme serioase pot apare, caz în care se recurge din nefericire la cezariană, în detrimentul recuperării ulterioare. Am aflat care sînt pozițiile recomandate în diverse stagii atît pentru a ușura nașterea cît și pentru a grăbi recuperarea ulterioară. Am aflat de riscurile date de prezența streptococului B (avut de una din patru femei). Am aflat cînd trebuie să pregătim geanta pentru spital și ce trebuie conțină. Am aflat cînd trebuie să luăm decizia să mergem la spital. Am aflat ce exerciții trebuie să facă mama în timpul sarcinii pentru a menține mușchi necesari în timpul nașterii și pentru a grăbi recuperarea ulterioară. Am aflat care sînt avantajele hrănirii de la sîn. Am vizitat camerele de travaliu și ni s-a prezentat echipamentul care se află acolo și în ce situații este folosit. (De exemplu, cînd se atașează o sondă EKG pe capul copilului, iarăși numai dacă mama e de acord.) Am aflat o grămadă de lucruri utile. Și, poate mai important, șefa moașă ne-a ținut moralul pozitiv (rîdeam cel puțin o dată la cinci minute în timpul cursului) și a răspuns cu grijă la toate întrebările pe care le-am avut.

A venit apoi ziua. La cinci dimineața Claudia m-a trezit din somn (după ce ne culcasem la două noaptea!) că cică i s-a rupt apa. In urmă cu nouă luni mă trezise la șase dimineața că cică avem un bebe. Atunci am fost întîi morocănos că mă trezește așa devreme și apoi bucuros după ce am realizat ce îmi spune; acum am fost întîi morocănos că mă trezește așa devreme și apoi era să leșin cînd am realizat ce îmi spune. La șase eram la spital (trebuia să mergem imediat după ce s-a rupt apa din cauza streptococului). Pe la cinci după masa am intrat în camera de travaliu. Între timp ne-am plimbat pe culoare (pentru a lăsa gravitația să ajute) și Claudiei i s-a făcut greață de la antibiotice (care îi erau administrate din cauza streptococului). Cînd apus mîna pe gaz, care are efecte similare cu un LSD slab, brusc s-a mai înviorat. Sau cel puțin nu mai părea așa disperată de durere ca înainte. De la 17:00 pînă la 21:00 (patru ore) moașa Ania (din Germania) a avut grijă de noi: a încurajat-o pe Claudia să împingă în mod constant, i-a spus în ce poziții să stea, a curățat-o, i-a spus că totul va fi bine. Cănd se apropia ora nouă mi s-a făcut puțin frică: E imposibil ca și moașa înlocuitoare să fie la fel de super-prietenoasă! Dar m-am înșelat: Emma a fost cel puțin la fel de bună (și avea și micul avantaj că pronunția ei în engleză era mai bună). Emma a venit chiar cînd Claudia în stadiul de „îmgingere activă” care durează de obicei o oră. Și-a pus ochelarii de moașă (să nu-i sară sînge în ochi) și și-a făcut treaba: „push, push, push, push, now, one more time push, and… breathe; now again, push, push,…” După vreo două ore așa nu prea se făcuse progres. A venit o moașă mai șefă („nurse” spre deosebire de „midwife”) care cu numai cîteva cuvinte, extrem de bine alese și încurajatoare, a făcut-o pe Claudia să îl facă pe Mircea vizibil. În fine, scurtez un pic povestea. La 23:51 Mircea s-a născut cu puțin ajutor de la o ventuză. Ventuza e aplicată de o doctoriță care vine numai dacă sarcina nu e complet normală.

Au avut grijă de Mircea (curățat căi respiratorii, pus pe pieptul mamei, cîntărit, evaluat scor Apgar – 9 imediat după naștere și 10 la cinci minute după, injecția cu vitamina K). Doctorița a avut grijă de Claudia (injecția care grăbește livrarea placentei–numai cu acordul pacientei, cusut). Ne-au lăsat apoi singuri cu Mircea vreo 10–20 de minute. Apoi am fost conduși la salon. Acolo Claudia și Mircea au stat împreună mereu pînă la ieșirea din spital. Eu stăteam numai de pe la 10 dimineața pînă la nouă seara.

Nu s-a pus niciodată problema de șpagă (probabil ești arestat dacă propui așa ceva) și toți au fost extrem de prietenoși și amabili, așa cum te-ai aștepta să se comporte un om normal cu semenul său cînd trece prin momente grele. Am menționat că tot acest serviciu l-am primit în ziua de Paște (catolic, dar Irlanda e catolică)?

În episodul următor: Cum a născut Ana în Romînia.

Anunțuri

O părere la “naștere în Irlanda

  1. Ma bucur mult ca am gasit aceasta poveste. Noi ne-am stabilit recent in Irlanda, diferenta este ca atunci cand calatoream spre Dublin eram insarcinata insa inca nu stiam ca avem cu noi un pasager clandestin. Presupun ca si la voi nasterea a fost la public, nu? Fiindca noi am vrut sa mergem pe privat, insa asigurarile aici acopera cheltuielile de maternitate doar dupa un an de zile, asa ca am ales public si pana in prezent (15 saptamani sarcina) suntem foarte multumiti de tot ce ni se ofera si de comportamentul GP-lui, asistentelor, doctorilor. Bucuria mea e mare ca am gasit acest articol, fiindca zapacita de mine am uitat sa imi fac programare pentru „preparation for parenthood classes” si imediat dupa ce am terminat de citit am si sunat si astept acum scrisoarea cu programarea pentru prima clasa. Va doresc sanatate si inca o data, mii de multumiri pentru impartasirea acestei povesti. Cu drag, Caro

    Apreciază

Răspunde

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s