performanță

Dilema Veche propune următoarea temă:

Simona Halep se află acum pe locul 3 în clasamentul mondial. Ne bucurăm pentru performanțele ei, dar știm prea bine că meritele sînt de multe ori doar ale sportivilor și ale familiilor care-i susțin din greu. Cum se poate face performanță în România de azi?

Ce înseamnă „a face performanță”? Din ce spune Dilema, dacă ești cel puțin pe locul 3 în clasamentul mondial, atunci faci performanță. Însă nu vrem să ne limităm la clasamentul modial de tenis feminin, nici să ne limităm la doar primele 3 locuri.

Unul din clasamentele la care m-am uitat în ultimul timp este clasamentul PISA.  O dată la 3 ani, se organizează un examen în genul celui de capacitate, în 65 de țări. Nu pentru toți elevii, doar pentru un eșantion, cam 10.000 pe țară. Ca și capacitatea, ca și bacalaureatul, ca orice examen standardizat, examenul PISA verifică un set de cunoștințe limitat. Dacă la bac la română Ion a luat 7 și Luca 8, nu prea ai motive să-l preferi pe unul sau pe altul când vrei să angajezi un blogger. Dar, dacă Ion a luat 4 și Luca 10, atunci știi ce să faci. La fel și cu scorurile PISA. În locul unui scor numeric, voi prezenta doar categoria: prost, OK, bun.

citit-mate

La mijloc, în categoria OK, suntem comparabili cu UK și Coreea. La extreme o ducem mult mai prost.

În România se nasc anual 100.000 de copii. Dintre aceștia, 40.000 nu citesc OK nici până la 15 ani.  Nu este vorba de litere sau cuvinte. Nici măcar de propoziții. Problema e că nu înțeleg ce citesc. Un exemplu de întrebare este următorul: Uite o chitanță și un formular pentru garanție; poți să completezi formularul, folosind datele din chitanță? Literele și cifrele de pe chitanță ajung în capul cititorului, dar nu se strâng împreună într-o imagine cu sens. Ar putea la fel de bine să fie hieroglife egiptene: Te uiți la text și „înțelegi” hieroglifele – recunoști vulturi, cai, oameni, valuri. Dar ce folos? Textul rămâne un mister.

[Corectare: De fapt se nasc cam de două ori mai mulți copii anual. Vezi comentariile. Dar, din 100.000 de copii, cam 40.000 nu citesc OK.]

Tot aproximativ 40.000 de copii de 15 ani (aceeași?) nu stăpânesc cunoștințe simple de matematică. Nu este vorba de adunări sau înmulțiri. Nici măcar de ecuații. Un exemplu de întrebare este următorul: Uită-te la graficele de mai sus; în care din cele trei țări sunt mai bine educați oamenii? Da, la graficele de mai sus. Aproape unul din doi români se uită la ele ca mâța la tapet.

În extremitatea cealaltă, în categoria „bun”, sunt cei care fac performanță. Din păcate, bările albastre din această categorie sunt aproape invizibile. În România nu prea se face performanță.

Hai să spunem că ești un copil de 10 ani și ai dori ca la 15 ani PISA să te pună în categoria „bun”. Ai la dispoziție 5 ani și întrebările din examenele PISA anterioare. Ești foarte hotărât, așa că treci prin toate întrebările de mai multe ori, până când dai răspunsuri perfecte. Ai o oarecare îndoială totuși că vei obține un punctaj perfect atunci când apar subiectele următore. Așa că îți rogi părinții să angajeze o meditatoare care să compună subiecte asemănătoare cu cele din anii trecuți. Și uite așa ai ce face 5 ani.

Dar adu-ți aminte că orice examen verifică un set de cunoștințe limitat. Gândește-te la următoarea analogie. Dacă vrei să-ți faci o părere despre starea de spirit a românilor, o potențială soluție este să mergi să stai de vorbă cu fiecare în parte. Dar nu este suficient timp. Așa că te limitezi la un eșantion de persoane. Dacă eșantionul este suficient de mare și de variat, atunci îți faci o părere destul de bună. La fel, dacă vrei să-ți faci o părere despre abilitățile unei persoane, o potențială soluție este să-i pui toate întrebările posibile și să observi cum răspunde. Dar nu e suficient timp. Așa că te limitezi la un eșantion de întrebări. Dacă eșantionul e suficient de mare și de variat, adunci îți faci o părere destul de bună.

Să spunem că starea de spirit a românilor, evaluată pe un eșantion de 1.000 de persoane, pare cam negativă. Vrei să îmbunătățești situația. Însă pare cam dificil să ridici moralul a 10.000.000 de adulți. Așa că începi un program de ridicare a moralului doar pentru cele 1.000 de persoane din eșantion. O idee proastă? Binențeles. Dacă îmbunătățești moralul a 1.000 de români, nu se cheamă că îmbunătățești moralul românilor. Următorul sondaj de opinie, dacă e făcut cum trebuie, va folosi un alt eșantion de 1.000 de persoane. Cam câte persoane te aștepți să se afle în ambele eșantioane de 1.000 de persoane din 10.000.000? Zero. (Mai exact, 0,1.) Așa că și următorul sondaj de opinie va confirma că nu faci o treabă prea bună.

Analog, să spunem că ai trecut printr-un examen cu 20 de întrebări și rezultatul n-a fost prea bun. Dacă la următorul examen vrei să te descurci bine, atunci ai face bine să nu te concentrezi prea mult pe astea 20 de întrebări.

Eșantionarea aleatoare este o metodă bună pentru a afla care e situația. Dar nu este o metodă bună pentru a influența situația.

Pe scurt, pentru tine (care ești un elev de 10 ani, în caz că ai uitat) este bine să simulezi câte un examen din când în când, ca să afli cum te descurci. Dar nu este o idee bună ca pregătirea ta să se bazeze pe simularea de examene.

OK, să spunem că am stabilit ce nu trebuie să faci dacă vrei performanță: nu trebuie să te bazezi exclusiv pe simularea de examene. (Nu știu mai nimic despre tenis, dar aș ghici că nici Simona Halep nu se pregătește exclusiv jucând meciuri de tenis.)

Atunci ce trebuie să faci? Pentru performanța școlară trei lucruri sunt importante:

  1. să ai un profesor bun
  2. să ai colegi cu care poți purta discuții interesante
  3. să ai surse de informație de calitate

Asupra unora ai mai puțin control, asupra altora ai mai mult control. Dar hai să vorbim despre fiecare în parte.

Aristotel spune că „ce trebuie să învățăm să facem, învățăm făcând”. Ca să învățăm să citim, trebuie să citim. Ca să învățăm să adunăm, trebuie să adunăm. Și așa mai departe. De ce contează atunci dacă profesorul e bun? Nu poate să citească în locul tău și nu poate să facă adunări în locul tău. Sau poate, dar nu te-ar ajuta cu nimic.

Un profesor bun trebuie să te ajute să alegi ce să faci. Exercițiile care te ajută să te dezvolți sunt cele care sunt la limita abilităților tale. De exemplu, dacă ești în stadiul în care nu înțelegi ce scrie pe chitanța de la frigider, degeaba citești editoriale de Andrei Pleșu. Și invers, dacă poți înțelege un editorial scris de Pleșu, atunci degeaba încerci să-ți îmbunătățești citirea uitându-te pe chitanțe. Însă, majoritatea oamenilor nu știu unde se află limita propriilor abilități. Este foarte greu să fii obiectiv cu tine însuți. De fapt, cu cât știi mai puține, cu atât crezi că știi mai multe (efectul Dunning-Krueger). Sau, cum spunea Iorga mai demult, „un lucru măcar înveți învățând: ce sus e adevărul”. Cât timp nu-ți poți auto-aprecia limitele, ai nevoie de un profesor bun pentru a ți le arăta.

Uite un test simplu pentru a vedea dacă ai ajuns în stadiul în care îți poți auto-aprecia limitele. De fiecare dată când dai o lucrare, încearcă să prezici ce notă vei lua. Dacă reușești să faci asta corect de 10 ori la rând, atunci ești OK. Altfel, nu. În particular, dacă prezici note mai mari decât primești, atunci înseamnă nu numai că nu știi materialul suficient de bine, dar nici nu îți dai seama că nu știi materialul suficient de bine.

Celălalt lucru pe care trebuie să-l facă un profesor bun este să te facă să vrei să lucrezi. Am avut profesori care predau spunându-ți o poveste. În povestea asta uneori călătoreai în timp pe vremea dinozaurilor, alteori te făceai mic cât un atom, alteori mergeai pe o altă planetă. Întotdeauna, vedeai lumea dintr-un punct de vedere nou. Un colțișor nou de realitate se contura în fața ochilor tăi, pe măsură ce ascultai profesorul. Cum să nu vrei să știi mai mult? Am avut și profesori care te ascultau vorbind cu tine ca și când ar vorbi cu un prieten într-un bar, făcându-te să simți că ceea ce înveți este despre lumea în care trăiești. Uneori, comportamentul formal din școli te poate face să crezi că manualele descriu o realitate paralelă, fără legătură cu universul în care te afli tu.

Dar cum faci să ai profesori buni? Eu, de exemplu, am avut profesori buni doar fiindcă am avut noroc? Până la un punct, este într-adevăr vorba de noroc. Dar sunt două lucruri pe care le poți face tu.

În primul rând, trebuie să-ți evaluezi profesorii din punct de vedere profesional, nu din punct de vedere personal. Dacă un profesor îți displace ca persoană, trebuie să ignori acest lucru atâta timp cât te afli în clasă. Cât timp ești la ore, scopul tău este să-ți exploatezi profesorul pentru a învăța cât mai mult. Să-ți dau un exemplu. Am văzut la un moment dat un articol despre un experiment interesant, pe care îl redau din memorie, așa că e posibil să-l fac chiar mai interesant decât a fost în realitate. Un profesor de literatură engleză la o universitate bună (Oxford? Cambridge?), bărbat alb de aproximativ 60 de ani, a mers într-o școală dintr-o zonă defavorizată. În mod intenționat s-a comportat ca un rasist. De exemplu, când a comentat eseele elevilor, de câte ori autorul era negru, comentariile erau sarcastice sau ironice. Dar în afară de faptul că erau formulate ironic, spuneau exact ce ar fi spus și dacă vorbea politicos. Mai târziu elevii au fost intervievați ce părere au avut despre profesor. Invariabil, toți au spus că era un om fără caracter. Elevii cei mai buni din clasă, însă, au mai spus și altceva. Au spus că în ciuda lipsei de caracter a profesorului, sunt recunoscători că au primit niște comentarii extrem de utile pentru a-și îmbuntăți felul în care scriu. Așadar, nu confundați a fi om bun cu a fi profesor bun. Cât timp sunteți în clasă, ascultați cu atenție ce spun profesorii buni, chiar dacă nu sunt oameni buni.

În al doilea rând, trebuie să mergi la o școală bună, unde vei avea mai mulți profesori buni. Cum? Luând o notă mare la exemene de genul celui de capacitate. De exemplu, în România este o diferență mare între calitatea liceelor de la țară și calitatea liceelor din orașele mari. De aceea este important un rezultat bun la examenele care influențează admiterea la liceu în mod semnificativ. Secretul pentru a lua o notă mare este să te concentrezi pe învățat, nu  pe luat note mari.

Școlile bune sunt locurile unde vei găsi și prietenii cu care să porți discuții interesante. Ce conteză cel mai mult pentru cum te vei dezvolta este munca individuală – adu-ți aminte ce spunea Aristotel. Dar, discuțiile sunt cele care te motivează și îți dau idei la care să meditezi apoi singur. Motivația este foarte importantă. Nimeni nu se așează la masa de lucru anticipând cu plăcere munca ce urmează. (Sau, cel puțin, nu se întâmplă prea des.) Reacția la discomfortul provocat de ideea de munci diferă însă de la o persoană la alta. Unii continuă să se gândească „vai ce nasol e că trebuie să fac chestia asta”. Alții încep să se gândească la când merg data viitoare la fotbal sau cum să-și facă unghiile. Și sună un prieten. Dar alții se gândesc că așa s-a întâmplat și ultima oară, însă discomfortul a dispărut și a fost înlocuit de plăcere odată ce te-ai cufundat în gânduri. Iar uneori se gândesc că trebuie să continue o discuție cu un prieten: „Viorel a zis X ultima oară când am vorbit. Interesant. Nu mi-a plăcut ce i-am răspuns. Oare ce ar fi trebuit să-i spun? Ia să mă gândesc, că îi spun mâine dimineață când ne vedem.”

Singurul lucru specific României pe care l-am spus până acum este că trebuie neapărat să mergi la o școală bună, care probabil e într-un oraș, nu într-un sat. Dar ajungem acum la ultima parte – sursele de informație. Alegerea lor depinde de faptul că ești în România.

Ce îți voi spune de aici încolo se potrivește mai bine pentru un elev de liceu. Motivul este că nu țin minte suficient de bine ce se întâmpla în generală. Așa că de acum încolo închipuie-ți că ești elev la liceu. Te pregătești pentru bac.

Elevii ar trebui să învețe din manuale. Să vă spun un secret, însă: singurul manual care mi-a plăcut a fost manualul de analiză din clasa 11a. Toate celelalte erau de un plictis extrem, nu rezistam niciodată să citesc mai mult de o pagină. Nu știu dacă manualele de azi motivează mai bine elevii. M-aș mira, plăcut. În orice caz, plictisul indus de manuale a avut efectul pozitiv că m-a făcut să caut alte cărți. Să-ți spun despre câteva dintre ele.

Pentru literatura română, îți recomand Istoria Literaturii Române scrisă de Călinescu. Mulți din colegii mei foloseau cărți cu „comentarii”. M-am uitat și eu pe câteva astfel de cărți. N-am înțeles nimic. Un desiș de idei care mă amețea, mă făcea să cred că nu mai ies la lumină și rămân pe veci pierdut în comentariu. De Călinescu auzisem la școală. O vreme lungă am fost convins, fără niciun motiv, că Istoria Literaturii e un fel de carte cu „comentarii”, doar că mai groasă. Din fericire, am dat de ea într-un anticariat din Piața Universității și am răsfoit-o. Am cumpărat-o. Am pus manualele de română la sobă. Și-am început să citesc, că doar venea bacu’ în câteva luni. Am luat 10,00 la examenul scris. Asta după ce patru ani în liceu am oscilat în jurul lui 7. Chiar atât de bună e cartea asta.

Bună cât e, merge doar de la origini până în prezentul lui Călinescu. Pentru ce urmează, îmi vine să recomand Istoria Critică a Literaturii Române de Manolescu. Am cumpărat-o anul trecut, dar încă n-a încăput în avion. De fiecare dată când mă întorc dintr-o vizită în România, șnițelele și murăturile au prioritate în fața Istoriei Critice. Cum de-mi vine s-o recomand atunci, dacă n-am citit din ea? Motivul e că-mi plăcea o emisiune prezentată de Manolescu prin 2000: Profesiunea Mea, Cultura.

În caz că n-a fost clar, mai zic odată. Pentru literatura română, cumpără și citește

  • Istoria Literaturii Române de Călinescu și
  • Istoria Critică a Literaturii Române de Manolescu.

Cu cărțile de „comentarii” din dulap, poți face un foc de tabără.

Să trecem la matematică. Unele din manualele după care am învățat eu erau bune. De exemplu cel de analiză matematică pentru clasa a 11a. De manualele de acum nu știu nimic. Sper că sunt bune. Știu însă câteva cărți în limba engleză, despre care cred că se potrivesc la nivel de liceu. A Concise Introduction to Pure Mathematics de Liebeck este folosită în unele cursuri pentru anul întâi de la Imperial College London, dar conținutul seamănă mult cu ce făceam în liceu în România. Este scrisă în stilul unui manual, cu capitole scurte urmate de exerciții. Dar este bine scrisă.

Pentru o privire mai de ansamblu asupra matematicii îți recomand Mathematics: A Very Short Introduction de Gowers. Este superbă. Este și subțire: probabil o poți termina într-o săptămână, așa că n-ai nicio scuză.

În sfârșit, trebuie să citești Feynman Lectures on Physics, disponibile online. Există și o traducere în limba română, peste care am dat tot print anticariatele din Piața Universității, întâmplător. Volumele astea sunt note de curs, dar nu seamănă deloc cu notele de curs obișnuite. Primul capitol începe cu o călătorie într-o picătură de apă. Din călătoria asta vei învăța ce este presiunea, de ce se simte mai frig dacă bate vântul și multe altele. Pe măsură ce înaintezi, vei învăța și lucruri mai precise, mai matematice. Uită-te, de exemplu, la capitolul despre algebră.

Pe scurt, pentru matematică, îți recomand:

  • A Concise Introduction to Pure Mathematics de Liebeck,
  • Mathematics: A Very Short Introduction de Gowers și
  • Feynman Lectures on Physics

Oamenii cu care interacționezi și informațiile pe care le consumi te schimbă. Gândește-te ce fel de persoană vrei să fii. Alege-ți să interacționezi cu oameni care te pot ajuta să devii cine vrei să devii. Alege-ți să consumi informații care te pot ajuta să devii cine vrei să devii.

Nu-ți pierde timpul la televizor sau fumând.

Numai bine!

PS: Recomandările de mai sus se potrivesc mai mult pentru liceu decât pentru generală. Știți voi cărți sau site-uri potrivite pentru generală?

Anunțuri

6 păreri la “performanță

  1. Ei, aici sunt multe de comentat pe tema rateuri de educatie.
    In primul rand am ceva intrebari: cum se iau esantioanele pentru PISA? Si cum s-au estimat ca 40 mii copii nascuti intr-un an ajung analfabeti functionali(adica citesc si nu inteleg)? Imi pun problema deoarece astazi 50% din romani sunt in mediu rural, iar natalitatea in familiile foarte sarace e mai mare. Asta in conditiile in care in 2012 natalitatea a scazut la 200 mii copii nascuti si aprox. s-a stabilizat.
    As adauga: educatia tine de familie. Scoala aduce acces la informatie, dar cum 85% din timp copilul si-l petrece in familie, de acolo incepe totul.
    Cunosc cateva cadre didactice cu vocatie actual implicate in invatamant si am discutat pe tema asta. Nu, sunt sunt profesori geniali ci cu pasiune. Unii si-au luat titularizarea in 5-10 ani, altii mai rapid, dar atat cei ce au cunostinte solide (cu note mari in facultate si titularizare) cat si ceilalti s-au plans de metodica, programa si conflicte cu inspectoratul; birocratie si dificultati de a depune dosarul si a ocupa un post, spagi cerute!!!! astfel incat o parte au abandonat si mutat in privat, alta parte nu au gasit post, uneia i s-a desfiintat postul in urma conflictelor politice cu 2 profesori psd-isti etc. – ca in final sa vada cum au primit posturi unii cu spagi si nu cei cu vocatie.

    Din pacate, eu pot aduce aminte doar 4-5 profesori memorabili. Slaba e statistica pt ca din peste 20 cati mi s-au perindat(in 1990 si 1991 cativa s-au plimbat pe la catedra… ).Si eu am fost in liceu in clasa cea mai buna din cel mai bun liceu din oras, iar reusita la admitere la facultate in anii de dupa revolutie a fost…28 din 29 de colegi din clasa (no.29 s-a maritat cu varu-meu si nu a mai ajuns la examenul de admitere :D ca ar fi intrat), cu note de 10 la admitere la Politehnica Iasi si ASE Bucuresti – asta ca sa iti dai seama de nivelul de cunostinte. Pt mine nu nivelul de cunostinte al profesorului a contat, ci placerea si cu ce am ramas. Si am ramas cu fizica domnului Ilcu (nu cu dictatura profesoarei anterioare ce m-a facut sa invat doar de frica). Ei, acesti profesori au fost produsul universitatilor din anii 1960 -1980, unii dictau si asteptau sa reproduc, unii au copiat, altii au memorat, altii au reprodus dupa cum voia profesorul.

    Comparand cu ce este astazi la sfarsitul liceului/facultattii eu nu vad nicio evolutie. A scazut ambitia personala, asta datorita lipsei motivatiei, Daca eu si cei ca mine am fost amenintati de societate de concurenta acerba la medicina de 14 pe loc (si asa am avut 2 colege ce au intrat!!, una e medic in Franta acum), astazi cu numarul crescut de facultatti si numarul dublat la facultatile de stat de locurile cu plata (numarul de locuri la facultati a crescut de 3-4 ori mai mult fata de numarul de locuri din 1989), pe cand numarul de copii nascuti intr-un an a scazut cu 40% (350 mii aprox. in 1989, sub 200 mii in 2012) – in conditiile acestea orice copil cu vointa si constiinciozitate poate face liceu si facultate indiferent de scoala /oras.

    Problema educatiei scolare ramane insa la copiii din segmentul de jos, cel slab si foarte slab. Acolo e nevoie de profesor sa ii motiveze, sa le capteze atentia, sa reuseasca sa ii faca sa gandeasca, sa anuleze bagajul educational prost din familie si sa ii provoace la discutii si lucru in echipa la nivelul lor, sa adapteze si sa renunte la materie suficient cat sa fie pe intelesul copilului. Ei, scoala actuala nu face asta si nici pe timpul meu nu a facut-o. Lipseste latura practica pentru ca nici profesorii nu o au. Am verisoara formator national si preda cu profesori de prin toata Romania sa ii invete cum sa predea sa lucrezre pe grupuri, niveluri diferite, si cum sa lucreze in echipe/proiecte. Bunavointa este putina la profesori – asa ca ce sa asteptam la copii?

    O alta problema a educatiei romanesti actuale: eliminarea a majoritatii scolilor profesionale. Cifra de 60% promovabilitate la bac e e o cifra corecta!, incorect e ca ceilalti trebuiau directionati si ajutati sa faca o meserie; nu oricine intelege integrame, unii sunt buni ca croitorese, electricieni, tamplari etc. E ingrozitor ca la 18 ani, acesti 40% care nu au bac luat, nu stiu nicio meserie/nimic sa faca. Aici am o cunostinta profesor de croitorie si tricotaje in provincie, si spune ca cea mai mare bucurie a ei este ca o buna parte din clasa ajunge sa lucreze in fabrici locale de confectii si sa coase acasa pentru un venit; cealalta parte … aplica de somaj.

    In final, as adauga cateva replici ale profesoarei mele belgiene: „daca 10% din clasa invata si evolueaza, eu sunt multumita” ; „cand vad elevi ca tine cum evolueaza ma bucur de meseria aleasa” , „in fiecare an 50% din elevi amandoneaza, iar din cei ramasi vad o evolutie „

    Apreciază

  2. Mulțumesc pentru comentariu.

    Sunt de acord cam cu tot ce ai scris, mai ales cu partea asta: „la copiii din segmentul de jos, cel slab si foarte slab […] e nevoie de profesor sa ii motiveze, sa le capteze atentia, sa reuseasca sa ii faca sa gandeasca, […] si sa ii provoace la discutii si lucru in echipa la nivelul lor, sa adapteze si sa renunte la materie suficient cat sa fie pe intelesul copilului.” Atunci când se predă la nivelul programei școlare, în loc să se predea la nivelul elevilor, cam toată lumea pierde timpul: și elevii și profesorii. Am scris un pic despre probleme ale școlii din România și aici https://rgrig.wordpress.com/2014/11/17/cum-am-votat/

    „cum se iau esantioanele pentru PISA?”

    Au ales un eșantion din copii de 15 ani. Nu am citit cum au făcut. Varianta ideală e ceva de genul următor: (1) Faci rost de o listă cu toți copiii de 15 ani din România. (2) Stabilești câți copii îți permiți să evaluezi cu bugetul disponibil. (3) Alegi la întâmplare din lista cu toți copiii atâția câți poți evalua. (4) Încerci să compensezi pentru cei care te refuză.

    Pasul (4) e cel mai greu. Ideea e ceva de genul următor. Dacă observi că un elev e mai probabil să refuze să dea testul dacă e din mediul rural, atunci trebuie să compensezi încercând să selectezi mai mulți din mediul rural. O problemă e că e posibil să nu observi. De exemplu, să zicem că elevii care ascultă muzică hip-hop sunt mai reticenți; e foarte posibil să nu observi chestia asta, fiindcă nici nu-ți trece prin cap că e relevant ce muzică ascult și fiindcă oricum nu știi ce muzică ascultă. Dacă nu observi o dependență de genul ăsta, nici n-ai cum să compensezi. A doua problemă este că trebuie să estimezi cumva cât de puternică este dependența. Altfel poți compensa prea mult sau prea puțin.

    Motivul pentru care alegera la pasul (3) se face aleator este că, la fel cum există dependențe între diverse chestii („variabile ascunse” dacă vrei termeni tehnici :) ) și refuzul de a participa, tot așa există dependențe între diverse chestii și cât de bine faci la examen. Ce sunt chestiilea astea? Păi, pe unele le poți prezice. De exemplu, cineva din mediul urban va lua probabil notă mai mare decât cineva din mediul rural. Așa că dacă alegi un eșantion umai cu elevi din oraș ți se va părea că situația e mai roză decât e. Dar nu te poți gândi la toate dependențele posibile. Dacă alegi aleator eșantionul, nici nu trebuie!

    „Si cum s-au estimat ca 40 mii copii nascuti intr-un an ajung analfabeti functionali(adica citesc si nu inteleg)?”

    La testul PISA iei un scor. Nu e pe scara 1-10, dar ți-l poți închipui ca pe o notă pe scara 1-10. Prost înseamnă ceva gen notă sub 5, OK înseamnă între 5 și 7, iar bun înseamnă peste 8. Cam 37% din români au intrat în categoria prost.

    Eu am rotunjit 37% la 40% și apoi am înmulțit cu 100,000. Văd că tu spui ca sunt 200,000 de copii născuți anual, în loc de 100,000 cât am zis eu. Eu luasem numărul de la https://statistici.insse.ro/shop/ Dar poate n-am fost atent și am greșit. Acum nu pot verifica, fiiindcă nu merge site-ul.

    Apreciază

  3. Stii ce mi-e frica cu aceste esantioane de la PISA? ca nu s-au dus in satele pierdute prin paduri unde situatia e si mai grava, si 50% din romani sunt la sate. De aceea voiam sa inteleg procesul lor de evaluare (nu am cunostinte de sociologie, ceva teorie am citit, dar pactica nu se leaga mereu de teorie….).

    Pt statistici eu ma uit aici: https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ro.html dar si pe site-ul parlamentului european (seful e de vina :D ), dar mai tin minte si cifrele din anii trecuti, de aceea zic: natalitatea romaneasca e in continua scadere de 50 ani. Cea mai mare natalitate a fost in 1966 (parca)- anul negru al decretului: aprox. 500 mii copii, aproape 25 copii la 1000 de locuitori, nici India nu are asa in zilele noastre!!!; apoi cifrele au inceput sa scada (femeile au gasit solutii spre enervarea comunistilor ce nu gaseau explicatii) ajungand la 360 mii in 1989, si 250 mii in 1990. De atunci scaderea e lenta dar continua, de vreo 2 ani a ajuns puuutin sub 200 mii, dar cred ca asta e echilibrul. Cifra e de 9 – 9.5 la mia de locuitori, cu 1-2 unitati sub cifrele europeane, dar nu cu mult.

    Nu stiu ce solutii raman pentru copiii din nivelul de jos. Schimbari exista in ultimii 70 ani, dar sunt atat de lente … iar o societate este evaluata nu dupa cat de destept/bogat e cel mai cel destept(bogat) om, ci de cat de destept (bogat) e cel mai de jos om. Degeaba Romania este top 5 in Europa la numar de absolventi de facultate si la numar de doctoranzi, daca ramane record la analfabeti si hoti ce dau in cap celor cu 1-2 doctorate.

    Apreciază

  4. Ai dreptate, sunt 200,000 de copii pe an.

    Înțeleg îngrijorarea cu PISA. Dacă s-au plimbat mai mult prin păduri, cum spui tu, atunci ar fi o greșeală foarte mare. E aproape imposibil ca sociologii de la OECD să nu știe cum se ia un eșantion. Dacă eșantionul e prost, atunci știu și ei că e prost, dar au făcut așa ca să economisească bani. Însă nici asta nu prea cred. (În mod normal aș mai citi un pic din ce scriu pe site că au făcut, dar sunt puțin cam ocupat zilele astea.)

    Apreciază

  5. me mi-e frica de faptul ca nu s-au plimbat deloc prin paduri :) . Si ca de fapt au lasat firma romaneasca de sondaje sa faca treaba, si au facut-o in principiu: „las-o ma, ca merge asa”

    Apreciază

Răspunde

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s