admiterea la oxford

În curând încep din nou interviurile de admitere. Asta înseamnă că trebuie să pregătesc întrebări noi, să le testez pe prieteni, să văd care din întrebările din anii trecuți încă mai îmi plac și așa mai departe. Mi-am adus aminte cu ocazia asta că în aprilie am făcut o prezentare pentru elevii liceului Șincai. M-am gândit să pun aici un sumar, în speranța că va încuraja mai mulți elevi de liceu din România să încerce să studieze aici.

Dacă ești la liceu, îți dorești, bănuiesc, să-ți continui studiile. Ai câteva variante, cum ar fi o universitate din România (privată sau de stat), una din Europa, sau una din Statele Unite. Orice variantă alegi, este bine să-ți bazezi alegerea pe cât mai multe informații. Este bine să te documentezi din timp ca să nu pierzi unele ocazii. De exemplu, dacă începi să te gândești la admitere abia în clasa a 12a, atunci Universitatea din Oxford deja nu mai este o variantă viabilă.

De aici vei afla mai multe despre Oxford.

Sunt câteva lucruri pe care toată lumea le știe despre Universitatea din Oxford. Toată lumea știe că studenții și profesorii de la Oxford sunt buni. Atunci când pui atât de mulți oameni buni unul lângă altul, se întâmplă ceva magic. Voi ilustra această magie cu un exemplu. Închipuie-ți, pentru moment, că matematica este materia ta preferată.

Pierre de Fermat a fost un avocat care a trăit acum patru secole. Matematica era ceva ce făcea în timpul liber. Într-o zi a scris pe marginea unei cărți:

e diferit de , dacă n e cel puțin 3. Nu am loc să scriu demonstrația.

Timp de patru secole matematicienii au încercat să verifice că Fermat a avut dreptate. Abia în 1995, Andrew Wiles a reușit.

Cum matematica este materia ta preferată, cu siguranță ai auzit această poveste. Acum închipuie-ți că ești student în anul întâi la Oxford. La prânz mergi la cantină și lângă tine se așează Andrew Wiles. Cum te-ai simți?

Îți spun cum m-am simțit eu când era să intru în el pe stradă fiindcă nu eram atent: M-am simțit plin de energie pentru câteva zile. Matematica nici măcar nu este subiectul meu. La fel m-am simțit și când am trecut pe lângă biologul Richard Dawkins, care își plimbă bișonul în parcul de lângă biroul meu.

Nu sunt reacții raționale, dar oamenii nu sunt ființe perfect raționale. Astfel de evenimente îți dau sentimentul că te afli într-un loc unde frontierele cunoașterii umane sunt împinse mai departe. Acest sentiment, dar și discuțiile zilnice cu colegii, te motivează, te fac să te dezvolți, să fii mai bun. Asta este magia: Dacă pui mulți oameni buni într-un loc atunci, din cauza interacțiunilor dintre ei, devin mai buni.

Dar să trecem la lucruri mai concrete.

Mulți oameni, când ajung în Oxford, vor să vadă universitatea. Dar universitatea nu are un campus delimitat. În schimb, presărate prin tot orașul sunt clădiri ale universității. În particular, colegiile sunt ca niște mini-campusuri.

Ca majoritatea universităților, Oxford are o administrație centrală și departamente specializate pe câte un subiect. De exemplu, are un departament de chimie, un departament de istorie, un departament de teologie și așa mai departe. În România departamentele sunt denumite facultăți. În afară de administrația centrală și departamente, Oxford are și colegii. Singurele universități din lume care au colegii sunt Oxford și Cambridge.

Cuvântul „colegiu” este bineînțeles folosit și în alte împrejurări. Dar la Oxford și Cambridge are un înțeles specific.

Fiecare colegiu este o mini-universitate. Fiecare colegiu are un complex de clădiri care, de obicei, include: o capelă, locuințe pentru studenți, o cantină, o curte interioară, zone de socializare pentru studenți și pentru profesori.

Cantina colegiului Christ Church a fost sursa de inspirație pentru sala de mese din Harry Potter. În poza aceasta este fi-miu, care mă întreba unde e sala în care tablourile se mișcă.

Pentru că iau masa împreună, studenții de obicei au prieteni și dintre cei care studiază materii diferite. Au și alte activități comune; de exemplu, baluri ale colegiului, competiții de vâslit între colegii, cântat în corul capelei. La alte universități, studenții de la materii diferite de obicei interacționează foarte puțin, sau deloc.

Cursurile sunt organizate de departamente, ca și la alte universități. Ce este specific Oxford-ului sunt întâlnirile regulate cu profesorii colegiului. Pentru fiecare curs, cam o dată la două săptămâni, te întâlnești pentru o oră-două cu un profesor al colegiului. Acest profesor nu este cel care predă cursul, dar știe în detaliu ce se predă la curs. În aceste întâlniri, rezolvi probleme, discuți cum vrei să-ți planifici timpul, întrebi dacă nu ai înțeles ceva la curs. În engleză aceste întâlniri se numesc „tutorials”; în română, traducerea cea mai potrivită este, probabil, „meditații”. („Profesor al colegiului” este o traducere inexactă pentru „college fellow”.)

Sarcina principală a profesorilor din colegii este să îndrume studenții pe parcursul celor trei ani de studii. Cealaltă sarcină este admiterea. Există bineînțeles o organizare centralizată pentru admitere. Dar responsabilitatea principală pentru decizii este a profesorilor din colegii.

Pe scurt, colegiul este pentru:

• predare în grupuri mici
• masă, locuință, prieteni
• admitere

Datorită organizării în colegii, viața de student la Oxford este altfel decât viața de student în alte părți. Colegiile sunt relativ mici și au spații dedicate explicit socializării. Din cauza aceasta ai multe ocazii să-ți faci prieteni. Din punct de vedere academic, ai întâlniri regulate, în grupuri mici de 3-4 persoane, cu un expert în domeniu.

Taxele la o universitate din Anglia sunt de £9000 pe an. Marea majoritate a studenților au nevoie de ajutor financiar pentru a plăti aceste taxe.

Trebuie să petreci ceva timp căutând surse de finanțare. Poți folosi ca punct de pornire site-ul universității: http://www.ox.ac.uk/feesandfunding/ Aici primești câteva sfaturi, bazate pe situația ta. De exemplu, acum câteva zile am completat formularul spunând că sunt din România, părinții au un salariu anual sub 16000 de lire pe an și studiez Computer Science începând din 2014. În schimb am primit următoarele informații: Taxele universitare normale sunt de £9000 pe an, dar voi beneficia de o reducere și va trebui să plătesc doar £6000 pe an. Pentru aceste 6000 de lire pot face un împrumut de la guvernul Marii Britanii, împrumut ce trebuie înapoiat după ce mă angajez. În afară de taxe voi avea nevoie de bani și pentru alte lucruri, cum ar fi cazare și mâncare. Aceste costuri sunt estimate la ceva între £8500 și £12000 pe an. Universitatea îmi poate oferi £3000 anual, plus încă £1000 pentru primul an.

Asta înseamnă că pentru primul an mai trebuie să fac rost măcar de £4500 de lire. Site-ul universității nu oferă informații pentru burse suplimentare. Asta nu înseamnă că alte burse nu există! În situația asta trebuie să cauți informații în alte locuri. De exemplu, fundația lui Bill Gates oferă câteodată burse. Există și alte fundații asemănătoare. Unele companii oferă și ele burse câteodată. E posibil chiar ca guvernul României să ofere unele burse.

Nu știu foarte bine care sunt toate opțiunile. Un motiv este că opțiunile se schimbă de la an la an. Secretul este să petreci mult timp căutând. Posibil este!

Merită să petereci ceva timp căutând burse ca să poți studia ceva ce te interesează. Dar mai întâi trebuie să te asiguri că la Oxford se studiază subiectul care te interesează. Răspunsul este aproape sigur „da”. Oricum, chiar dacă răspunsul este aproape sigur „da”, este bine să te uiți prin pliantul cu informații despre admitere (pe care îl găsești la http://www.ox.ac.uk/study/). Vei găsi acolo informații specifice subiectului care te interesează. Și pe canalul Oxford Youtube sunt câteva informații specifice câte unui subiect.

OK: Să presupunem te-ai hotărât că Oxfordul este o variantă potrivită pentru tine. Viața în colegiu pare interesantă, subiectul care te interesează este printre cele oferite. Ce anume trebuie să faci pentru a fi admis?

În primul rând, trebuie să ai note mari. Media de bacalaureat ar trebui să fie cel puțin 9. Nota la bacalaureat de la disciplina cea mai relevantă ar trebui să fie și ea cel puțin 9.

Apoi trebuie să te înscrii. Pentru gestionarea înscrierilor, multe universități din Marea Britanie folosesc un site numit UCAS. Și Universitatea din Oxford îl folosește. Pe acest site trebuie să completezi foarte multe informații despre tine: unde mergi la școală, unde locuiești, ce note crezi că iei la bac și multe altele. Termenul limită pentru completarea acestui formular este 15 octombrie, adică în curând după ce ai început clasa a 12a.

Dintre informațiile pe care trebuie să le complezi, unele dintre cele mai importante sunt două esee. Unul dintre ele este scris de tine – scrisoarea personală, „personal statement” în engleză. Celălalt este scris de un profesor de la liceu – scrisoarea de referință.

De ce sunt importante aceste esee? Mai târziu, în decembrie, va trebui să treci printr-un interviu. Cei care te intervievează primesc din timp datele pe care le-ai completat pe site-ul UCAS. Sunt foarte multe informații. Eu am petrecut ziua de dinaintea interviurilor citind aceste esee.

Cum ar trebui să compui scrisoarea personală? Trebuie să te gândești cine o citește, cineva ca mine care are de citit dosarele de la vreo 20 de candidați, fiecare conținând două esee. Când ai de citit atât de mult, este foarte greu să ții minte cine ce a scris. După ce am citit eseele, vreo 40, am reținut 3-4 anecdote, deși mi-am luat notițe. Am reținut că o fată din Spania și-a cumpărat singură piese pentru un calculator și l-a asamblat; în ciuda familiei care îi spunea că asta nu e activitate de fete. Am reținut că un elev din Irlanda a descris sentimentul pe care îl ai când rezolvi o problemă grea de matematică într-un fel care se potrivea foarte bine cu experiența mea. Am reținut că alt elev din Marea Britanie a convins profesorii de la el din școală să pornească un club de programare unde el le preda colegilor.
Am reținut și că unul era de la un liceu din Timișoara; dar nu trebuie să te bazezi pe faptul că cineva din România va citi eseul, deși sunt șanse bune :). Oricum, dintre acești patru elevi pe care i-am reținut, trei au primit oferte. (Da, inclusiv cel din Timișoara.)

De ce este calitatea eseului corelată cu probabilitatea admiterii? Nu știu sigur. Este posibil ca cei care au scris esee bune să fie cei care vor cu adevărat să fie studenți la Oxford și ca urmare au petrecut mult timp pregătind eseul, dar și pregătindu-se pentru interviu. Nu eu am luat decizia asupra cui primește o ofertă. Eu doar am dat o notă pentru cum s-a descurcat fiecare la interviu. Dar le-am și povestit profesorilor de la colegiu, cei care au luat decizia, despre eseele care mi-au plăcut.

Pe scurt, în scrisoarea personală încearcă să pui anecdote memorabile. Dacă spui „am note mari”, „îmi place subiectul foarte mult” sau alte afirmații asemănătoare, atunci eseul nu iese în evidență, nu este memorabil.

Nu uita: la mijlocul lui octombrie trebuie să fie gata

• eseul personal
• scrisoarea de referință

Următoarea etapă după înscriere este examenul.

Este nevoie de examen pentru peste 40 din cele 50 de subiecte de studiu. Fiindcă este necesar în majoritatea cazurilor, îți voi spune câteva lucruri despre el. Data variază de la un subiect la altul, dar este undeva la începutul lunii noiembrie. În București, este un singur centru de testare deocamdată, și anume British Council. Pentru matematică, examenul este scris, durează două ore jumate, este în engleză și folosirea dicționarelor este interzisă. Cred că pentru celelealte materii regulile sunt similare.

Subiectele sunt în general elaborate de profesorii universității. În general, aceștia încearcă să nu dezavantajeze elevii care vin din alte țări. Ce se predă în România nu este exact același lucru cu ce se predă în Anglia. De fapt, și în interiorul Angliei ce se predă la o școală nu e ce se predă la altă școală. Din cauza acestei variații, testul de matematică este la rândul său destul de variat. În felul ăsta dacă, de exemplu, nu știi ce este o integrală, atunci nu vei pierde foarte multe puncte.

Asta nu înseamnă că subiectele sunt ușoare. Toți cei care se înscriu cred că sunt șanse bune să ia peste 9 la bac. Dar la examenul acesta nu iau nici pe departe atât de mult. Notele nu se fac publice, așa că nu pot să fiu mai exact. (Dacă notele ar fi publice, atunci ar fi un stres suplimentar pentru cei care au avut note mai mici.) Pot să spun că pentru majoritatea celor care sunt admiși este un șoc să vadă cât de buni sunt toți colegii lor.

Nu uita, la începutul lui noiembrie:

• examen scris
• la British Council (dacă ești din București)
• în engleză

Pentru subiecte din anii trecuți și mai multe informații, vezi

• http://www.ox.ac.uk/study
• http://www.ox.ac.uk/tests

Dacă nota nu o afli, probabil te întrebi care este rezultatul examenului. Rezultatul examenului este că ești sau nu invitat la interviu.

Interviurile sunt organizate în decembrie. Majoritatea au loc în Oxford. Câteva sunt online, de obicei folosind Skype.
În acest caz, nu vei fi acasă la tine, ci la British Council. (Pentru București. Pentru alte orașe, vezi linkurile de mai sus.) Candidații care vin în Oxford fac o impresie mai bună decât cei care au interviurile online. Este posibil ca cei care vin acolo să fie mai motivați după ce au văzut cât de frumos e orașul. Este posibil să se pregătească mai bine fiindcă nu vor să plătească drumul degeaba. În orice caz, dacă se poate, îți recomand să mergi în Oxford pentru interviuri.

Vei avea patru–șase sau chiar mai multe interviuri. Majoritatea sunt luni și marți, dar vei fi rugat să fii prezent și miercuri dimineață, în caz că sunt necesare întâlniri suplimentare. Durata interviului este de 30 de minute la colegiul principal și de 20 de minute la colegiul secundar. Ce înseamnă colegiu principal și colegiu secundar? Colegiul principal îl poți alege atunci când te înscrii. O dată ce te-ai hotărât ce subiect vrei să studiezi, trebuie să te uiți în pliantul de admitere să vezi ce colegii poți alege. Majoritatea subiectelor sunt oferite de majoritatea colegiilor, dar sunt și excepții. În afară de aceaste excepții, alegerea depinde de gusturile tale. Preferi un colegiu mare sau unul mic? Preferi să locuiești în centru sau mai la periferie? Vrei să locuiești într-o clădire istorică sau într-una foarte nouă? Și așa mai departe. În afară de colegiul ales de tine când te înscrii, alte colegii pot spune că sunt interesate să te intervieveze. Asta îți crește șansele să primești o ofertă.

La interviu vor fi doi intervievatori, dintre care cel puțin unul este profesor al colegiului. La interviu vrem să vedem dacă sistemul de la Oxford, cu întâlniri regulate între profesori și grupuri mici de studenți, ți se potrivește. Aceste întâlniri sunt foarte plictisitoare pentru profesori dacă studenții nu vorbesc. (Bănuiesc că și pentru studenți sunt la fel de plictisitoare.) Scopul întâlnirilor este interacțiunea, comunicarea în ambele sensuri. De aceea este important ca și la interviu să vorbești, să spui ce gândești. Interviul începe cu o întrebare sau o problemă.

Am auzit o poveste despre Feynman, un fizician celebru. Un coleg a descris metoda Feynman de rezolvare a problemelor:

1. Gândește profund.
2. Scrie soluția.

Dacă chiar asta era abordarea lui, atunci nu ar fi intrat la Oxford. Scopul principal al întrebărilor și al problemelor este să pornească o discuție. Suntem mai puțin interesați dacă găsești o soluție bună; suntem mai mult interesați de cum gândești.

Sunt convins că Feynman s-ar fi adaptat și ar fi făcut o impresie bună. Pe de altă parte nu-ți recomand abordarea lui Evariste Galois. La interviul de admitere de la Ecole Polytechnique le-a spus intervievatorilor că sunt proști și a aruncat cu creta prin cameră: se enervase că întrebările erau prea ușoare. Varianta modernă ar fi să arunci cu marker-ul, dar îți garantez că nici asta nu face o impresie bună.

Este puțin probabil să crezi că întrebările sunt banale: majoritatea sunt alese să fie dificile. Unele dintre întrebări le vei afla în seara de dinainte și vei avea mult timp să te gândești la ele. Altele le vei afla în timpul interviului. Eu începeam interviurile spunându-le candidaților următorul lucru (aproximativ): „Vreau să văd cum abordezi o problemă pe care nu ai mai văzut-o. Din cauza asta, te rog să gândești cu voce tare, pe cât posibil. Te încurajez să pui întrebări, mai ales dacă e nevoie de clarificări. De asemenea, spune-mi dacă ai mai văzut problema. Nu-ți fă prea multe griji în privința greșelilor: Ce e important e să faci progres și să explici ce faci.”

Nu uita că în prima jumătate a lunii decembrie sunt interviurile:

• întrebarea pornește o discuție
• spune ce gândești
• ascultă cu atenție
• pune întrebări

Apoi în ianuarie primești răspunsul.

De obicei, un răspuns pozitiv vine cu niște condiții. Condițiile standard se referă la notele de bacalaureat. Limita de 9 de care ți-am spus mai devreme este orientativă. De exemplu, să presupunem să ai avut o notă relativ mică la examen – de-abia ai fost invitată la interviuri. Dacă la interviuri te descurci bine, atunci e posibil să primești o ofertă condiționată de a obține 9,50 la bac. Ideea fiind că dacă vrei cu adevărat să studiezi la Oxford, atunci ar trebui să poți depune un efort în plus să îți mărești notele.

Cam ăsta este și mesajul pentru tine: Atunci când știi ce vrei, este mai ușor (chiar plăcut) să depui efort pentru a obține acel lucru.

Nu uita:

1. ia note bune
2. caută burse
3. înscrie-te: atenție la eseul personal și la scrisoarea de referință
4. fă bine la examen
5. mergi în Oxford pentru interviu
6. sărbătorește

Baftă!

[9 Decembrie 2014: Am corectat câteva greșeli semnalate de Vlad Badelita. Varianta anterioară spunea, în mod eronat, (1) că se plătesc taxe la colegiu, (2) că la testul de mate nu se dau integrale și (3) că îți alegi colegiul secundar. De fapt, (1) la colegiu plătești cazare, mâncare, …, dar nu taxe; (2) la testul de mate mai apar și integrale: (3) colegiul secundar nu e ales de candidat. Pentru (2) – testul de mate – cel mai bine e să vezi tu cum arată subiectele.]